După câtă bătaie mănâncă femeile în România nici n-aș fi zis că e plin de atâtea feministe câte am văzut ieri având reacții adverse în urma unui articol/interviu cu Bogdan Naumovici în iqads. Nu mi-e atât de simpatic Naumovici da’ spune o chestie absolut cinstită și anume că nu poți să capeți experiență în muncă fără să (the horror) muncești cât mai mult în domeniul respectiv. Adică dacă ești femeie și îți iei 2 ani concediu de maternitate, timp în care ți se fâlfâie de domeniul în care activezi, e absolut firesc să rămâi în urmă/să nu faci față.
Mai spune și că, tradițional, în domeniul ăla bărbații sunt cei spontani, cu umor și mai creativi. Eh, valurile de feministe de atât au avut nevoie. Le-ai atacat la aparatul reproductiv și ai îndrăznit să spui că femeia nu e egala bărbatului, ți-ai dat foc la valiză. Ai belit-o. Nu stă nimeni să gândească rațional și să realizeze că e firesc până la urmă să fim toți diferiți și să avem chestii pe care unii dintre noi le facem mai bine și altele pe care le facem mai prost.
Da, femeile, în general, n-au umor și nici spontaneitate. E o chestie absolut normală și este din cauza modului în care comunică bărbații între ei din copilărie. Bărbații întotdeauna fac miștouri, este modul lor de-a comunica, este o rămășiță a bătutului cu pumnul în piept de pe vremea când ne legănam pe liane prin copaci. De asta sunt forțați să fie creativi și spontani, să aibă umor. Femeile mai rar, ele nu sunt luate la mișto, de cele mai multe ori glumele le rănesc sentimentele și sfârșesc prin a-ți turna otravă în ceai. Și nu, nu e o remarcă misogină asta. Este ceva normal și firesc, ceva ce ar trebui să acceptăm ca fiind normal acum, având în vedere background-ul social diferit din care provenim fiecare. Poate peste 500 de ani femeile vor dezvolta (evit să folosesc “vor evolua” ca să nu mă linșeze o armată de feministe) mai mult această abilitate iar bărbații vor ajunge niște suflete sensibile. Dar deocamdată de aia arareori femeile au umor, de aia sunt o pasăre rară în domeniile care implică creația și imaginația. Pe de altă parte bărbații nu prea sunt deloc empatici și sensibili iar domeniile în care sunt necesare astfel de abilități sunt domenii în care femeile excelează.
Pe undeva pe Facebook, printre comentariile de feministe era una care le înșira pe Jodie Foster și Angelina Jolie ca fiind exemple pozitive în domeniul creației. Trecând peste faptul că Angelina Jolie are talentul unei cizme Ugg, a da ca argument numele a 2-3 femei în discuția asta este ca și cum aș spune și eu că sunt pasăre deoarece am două ouă. Că nah, în lista regizorilor cu 2 sau mai multe premii Oscar pentru regie nu se numără nici o persoană de sex feminin. Și ai putea spune că industria a fost o bună bucată de vreme misogină. Dar de ceva vreme încoace nu prea mai e, din contră. Și cu toate astea tot Inarritu a luat 2 Oscaruri doi ani la rând în timp ce feministele produc mizerii gen Ghostbusters din 2016.
Lumea asta ar fi un loc mult mai bun dacă am realiza că suntem diferiți cu toții (nu numai în funcție de sex) și că nu putem fi buni la toate. E nasol, adevărurile supără, dar dacă ar fi acceptate am putea evolua natural, nu forțând lucrurile și promovând cu forța persoane nepotrivite pentru un job doar pentru a fi politically correct.
Presimt ca o sa ți-o iei. Am comentat doar ca sa ma abonez la comentarii.
Pfft, n-o să mai primesc campanii la șampoane și tampoane pe blog. Ce nasol…
Corect. Ma abonez și eu. ?
@Nashu_mare: Bună idee :D
Nu prea, aici ne cam citim noi între noi.
pai punem un pingback la zozolino si pregatim pocornu’
Ba prietene….acum fetele de la 12 ani isi pozeaza sanii si fac sex la greu. Asta zic ca sa stim despre ce fel de femei vorbim. Astea-s romancele. ;)
Just in case you want a comment from outside your little circle jerk. Discursul tau e undeva la un nivel de gradinita al intelegerii problemei. Nu te suspectez de rea intentie, doar de ignoranta sau tembelism. Auzi la el… femeile in general nu sunt spontane sau funny iar barbatii in general sunt. Iti trebuie ceva suficienta ragainda ca sa scoti asa perle. Sau sa fi petrecut mai mult timp in compania nasinilor decatva oamenilor. Pune mana si citeste cate ceva despre discriminarea intre sexe si pe urma hai inapoi (fara sa te scarpini la bile si sa-ti mananci din nas) si povestim.
@Pho
Ești la ciclu?
PS: vezi că-ți da ciorba-n foc.
@Sabotor, sst, c-a mai răsărit una care-a comentat direct pe pagina de Facebook. Deh, dacă citesc printre urechile cratiței e normal să mai piardă din înțeles.
@Meekuu
Ok, ma duc sa vad daca n-a dat ciorba-n foc nici acolo…
Voi chiar va obosiți sa răspundeți uneia care vrea sa arate ca e superioara, dar nu e în stare sa scrie o fraza fără sa apeleze la atac la persoana? Părerea mea e ca o descalifica din start, deci nu merita sa irosești timpul cu un răspuns.
ba, te-au batut feministele?
E probabil in concediu :). Nu cred ca rata el subiectul ING. Partea buna e ca avionaru a scris din nou :)
In doua situatii in care dadeam niste sfaturi unor prietene care isi cautau job, si mentionam de bani, am primit replica: nu conteaza cat castig, cata vreme imi place ce fac. E adevarat, dar cu atitudinea asta se ajunge la diferentele astea dintre salarii.