Fum

Am fumat țigări până mai acum vreo 9 ani. M-am lăsat relativ ușor după o perioadă în care prețul unui pachet de țigări a ajuns să depășească o bere decentă și tutunul folosit să-ți zgârie plămânii. Dar nici măcar când fumam nu făceam treaba asta lângă cineva care mânca.

Nu înțeleg nesimțirea celor care se apucă să fumeze la masă. Înțeleg să fumezi la o bere într-un club sau într-o terasă dar într-un restaurant în care de obicei lumea mănâncă nu. Nu suport nici măcar la terasă. Nu prea e plăcut să-ți treacă pe la nas un norișor de fum suflat de la masa de alături în timp ce tu ești cu lingura de ciorbă în aer. Și zău că-ți vine să-i îndeși lu’ ăla/aia și țigara și lingura și ciorba pe gât. Să vadă și el cum e haleala cu aromă de tutun.

Dar la terasă e mai greu să impui o regulă împotriva fumatului. Într-un spațiu închis în care se servește masa ar trebui să fie totuși interzis fumatul. Dar atunci când majoritatea fumătorilor nu dau doi bani pe cei din jur și-s obișnuiți să-și aprindă țigara când le vine pe chelie, restaurantele au băgat placa cu “În acest local se fumează” și-au terminat problema. Nu-și pot permite să piardă din clienții fumători iar ceilalți nu pot decât spera că nu nimeresc lângă un “furnal” atunci când se află într-un stabiliment de genul ăsta. Educația pe care o au românii nu e suficientă pentru a fi capabil să înțelegi că nu-i normal să obligi pe cineva să-ți respire fumul de țigară. Dacă îți arde curul după o țigară și nu mai poți să aștepți până când termini ieși naibii afară și fumează.

Oare la cinematograf sau la teatru cum pot să stea 2 ore jumate fără să fumeze da’ la restaurant nu ?

16 Comments Fum

  1. EroticaXP

    Aici sunt si nu sunt de acord cu tine. Daca ai fost fumator stii foarte bine cat de mult te arde sa iti aprinzi o tigare dupa o masa copioasa. Lasand asta la o parte chiar si in situatia in care majoritatea romanilor sunt fumatori este nevoie de un pic de bun simt. Si eu aprind tigarile la masa dupa ce termin de mancat, dar asta cu acordul celor de la masa. Daca pe cineva deranjeaza fumul ma mai abtin 5 minute. Pe de cealalta parte asa cum voua nefumatorilor vi se pare nesimtire sa primiti norisori in nas asa ni se pare si noua fumatorilor o nesimtire sa nu avem voie sa fumam in localuri sau alte spatii publice. Ok, nu e frumos sa deranjez pe ala de langa mine dar asta nu inseamna ca in toate localurile sa se interzica fumatul. Ma rogi sa imi mut scrumiera/tigarea. Dar aici din pacate este nevoie de bun simt pe care romanii nu prea il au. Asa cum nefumatorii ne cer noua sa iesim afara (sa vezi distractie in mijlocul iernii sau in general cand e vreme urata), de ce nu iesiti voi nefumatorii sa mancati in viscol sau in ploaie. Cum voua nu v’ar conveni nici noua nu ne convin astfel de masuri radicale. Sunt major, sunt fumator, cunosc riscurile medicale la care ma expun eu si pe ceilalti si in ceea ce ma priveste le accept. Ma streseaza maxim campaniile antifumat. Sunt liber sa fac ce vreau. Fie ca fumez sau ca mananc la Mac in fiecare zi tot imi distrug sanatatea. Asa ca ce atata tevatura. Ca sa citez o reclama: “Romania va creste prin bun simt si responsabilitate.” Cam atat am avut de zis.

    Reply
  2. rasebo

    Pe când fumam, dacă aveam chef de o ţigară în staţiile de autobuz/tramvai, obişnuiam să mă trag cât mai departe posibil de restul călătorilor. Sănătatea mea e una, sănătatea şi nervii celor din jur e alta.

    Reply
  3. jollyca

    Mi-aduc aminte ca in Elvetia, pe faleza lacului Geneva, nu gaseam terasa unde sa te lase sa fumezi afara. Puteai sa fumezi cat vrea plamanul tau inauntru (si elvetienii aia fumau ca… well, turcii).
    Problema cu localurile fumatoare/nefumatoare am vazut-o in Franta, unde niciun local nu mai e fumator (sau cel putin nu l-am vazut eu). In fata fiecarui restaurant, fie ploaie fie vant, erau 2-3 care trageau din tigara. Nu e vorba de bun simt, e vorba ca probabil incet-incet te lasi de fumat. ‘Cause smoking is bad, m’kaay…

    Reply
  4. CristiG

    @EroticaXP:
    Eu nu sunt de acord ca e o nesimtire ca fumatul sa fie interzis in locuri si spatii publice. Eu sunt adeptul ca poti sa faci orice vrei tu, atat timp cat ce faci nu ii afecteaza pe cei din jurul tau. Si faptul ca tu fumezi langa mine intr-un spatiu public ma afecteaza. Si nu cred ca tu ai intrebat intotdeauna si pe fiecare persoana langa care ai fumat daca sunt deranjati. Si apropos de aceste intrebari: depinde ce intrebare folosesti. “Va deranjeaza daca fumez?” – “Nu, nu ma deranjeaza ca fumati, ci ma deranjeaza fumul de tigara”. Intrebarea corecta din punctul meu de vedere ar trebui sa fie chiar “Va deranjeaza fumul de tigara?”.

    Oricum, asta e un subiect sensibil si oricate argumente ar aduce fiecare parte, cealalta nu le va accepta usor.

    Reply
  5. Combo

    Eu nu ma prind care parte din “In acest local se fumeaza” nu ai inteles-o. Nu iti convine cauti un restaurant unde scrie in acest local NU se fumeaza. Cum ar fi sa te duci sa manaci o fruptura si ala de langa tine sa fie vegetarian si sa-ti zica ca mirosul de carne il deranjeaza si sa mananci afara.
    Adica ti se pare in regula ca in autobuz de exemplu sa nu fumeze nimeni pentru ca asa e regula dar unde regula este ca se fumeaza iarasi ti se pare deplasat pentru ca tie nu-ti place.

    Reply
  6. TheBride

    @Combo: sunt 90% localuri in care se fumeaza desi nefumatori sunt putin peste 50%. E echitabil?
    @ionut staicu: sau cei care isi aprind tigara pe scara rulanta de la metrou au cei care fumeaza pe strada si al caror fum il inhalezi daca esti in spatele lor.

    Reply
  7. Combo

    @TheBride: Sunt 100% mijloace de transport in comun in care nu se fumeaza. E echitabil ? Mai ales in situatia in care fumatorii platesc accize in plus, cam 1 miliard de EURO/an, fata de nefumatori.

    Reply
  8. Meekuu

    Combo, fumatorul și-a asumat plata accizelor din momentul în care s-a apucat de fumat. Alegerea îi aparține în întregime.
    Fumătorul pasiv din locurile publice însă nu are nici o vină pentru că pe dobitocul de lângă el nu l-a învățat mă-sa că nu-i frumos să pufăi lângă oameni care n-au nici o vină.

    Când fumam în liceu ieșeam în afara liceului, ocoleam clădirea și stăteam undeva departe. Pentru că în liceu era interzis fumatul. Și-mi asumam drumul ăla în fiecare pauză pentru că era alegerea mea că fumez.

    La fel cum în majoritatea companiilor fumătorii sunt obligați să fumeze doar în locurile special amenajate.

    Ce spuneam eu în articol însă ține de un alt aspect. Fumatul într-un spațiu public în care alte persoane iau masa este o nesimțire majoră. Nici când fumam nu suportam să miros fumul altcuiva la masă. Și mi-e greu să cred că sunt persoane care adoră fumul suflat de altcineva asezonat c-o friptură bună.

    Reply
  9. Combo

    Deci fumatorul oricum plateste pentru viciul sau. Odata personal platind tigarile si apoi societatea platind accize. Si tu spui ca e nesimtit folosind dreptul sau unde scrie clar ca are voie sa si-l exercite. N-as putea spune ca sunt de loc de acord cu chestia asta, mai degraba tind ca cred ca atunci cand ai intrat in restaurantul respectiv si ai citit anuntul “Aici se fumeaza” ti-ai asumat faptul ca atare. “Alegerea iti apartine in intregime” Deci ai fost de acord cu o regula clara, dar nesimtitii sunt cei care o respecta :). Eu cred ca e vice-versa.

    Reply
  10. Klau

    Problema sta asa: un fumator pasiv este afectat de fumul celui activ mult mai mult. El inhaleaza toate substantele acelea nocive si este mult mai expus la cancer decat fumatorul activ.
    Paul Allen scria ca in restaurant bucuria mancarii se transforma inconstient in bucuria aprinderii tigarii de la final si tind sa-i dau dreptate. Fumatorul are satisfactia atunci cand isi aprinde tigarea dupa cea a mancat, nicidecum satisfactia mancarii din acel restaurant.
    Si in cazul in care va intrebati da, sunt fumator, Dunhill negru de 5 ani…

    Reply
  11. CristiG

    @Combo
    Cand intri intr-un local in care scrie ca se fumeaza e normal sa nu mai comentezi (cu toate ca si aici exista o mica problema despre care voi aminti mai tarziu putin). Si mi se pare normal ca mijloacele de transport in comun sa fie 100% pentru nefumatori pentru ca pe ele merg si copii si bunici si femei insarcinate. Si nu intotdeauna exista rute alternative pentru o destinatie, deci esti nevoit sa mergi cu un anumit mijloc de transport in comun. Cred ca nici tie nu ti-ar conveni sa isi aprinda cineva un trabuc in autobuz, langa sotia ta insarcinata.

    Revenind la localurile pentru fumatori – cum bine spunea cineva, cate localuri in care nu se fumeaza sunt in comparatie cu cele in care se fumeaza? In majoritatea cazurilor in care ma aflu intr-un grup de persoane in care exista un singur fumator, se merge intr-un local in care se fumeaza. Pentru ca fumatorul, chiar daca e in minoritate, nu prea are chef sa iasa afara singur sa bage o tigara. Ti se pare tie plin de respect la adresa nefumatorilor lucrul asta? Dar asa cum am zis, daca intri unde se fumeaza iti asumi lucrul asta. Problema e ca alternativele sunt extrem de putine.

    Reply
  12. Combo

    @CristiG: Cum sunt restaurante pentru fumatori/nefumatori ar putea fi si autobuze :). Dar nu e o chestie pe care sa o sustin. Ce spun eu este ca trebuie un echilibru intre drepturile si obligatiile fumatorilor vs. nefumatorilor. Daca nefumatorii se asteapta ca eu sa nu fumez unde scrie clar ca am voie atunci sa pot fuma si unde scrie clar ca nu am voie. Si apoi daca nefumatorii ar alege doar localurile unde nu se fumeaza tipul acesta de local s-ar dezvolta in consecinta si ar fi mai multe.

    Reply
  13. nexus

    Problema cu fumatul, dupa parere mea, poate fi “tradusa” destul de simplu: daca eu sunt undeva si dupa masa am chef de un Sprite (luat doar ca exemplu), toti cei aflati pe o raza de 1-2m in jurul meu vor lua si ei cate un “gat” de Sprite ori de cate ori beau eu. Sunt curios daca unui fumator i-ar conveni sa asocieze berea sau cafeaua cu gustul de Sprite.
    Nu comentez cazul persoanelor care intra in sevraj cum ies din metrou si isi aprind cu nesimtire tigarile inca de pe scarile rulante pentru ca acolo e de fapt problema unei tarii de caracter neglijabile (adica sunt niste “carpe” care si-ar da si o mana numai sa nu astepte 5 minute sa fumeze) – cate “ore” poti sa mergi cu metroul ca sa nu mai rezisti 2 minute?

    Reply

Leave a Reply to rasebo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *