Inapoi în București

S-a dus naibii și concediul ăsta. A fost foarte fain, destul de încărcat și era s-o mierlesc de 2 ori. O să mă apuc să povestesc pe îndelete într-un post (ori diseară ori mâine). Pe scurt, am fost în Rășinari lângă Sibiu 4 nopți și după aia 2 nopți la Mălaia (pe lângă Cozia). Am fost motorizat ceea ce mi-a facilitat întâlnirea cu grămada de dobitoci de pe șoselele patriei. Da, ăia care te omoară și pe tine în timp ce-o caută cu lumânarea făcând pe șmecherii sau pur și simplu fiind proști. De 2 ori era să mă ia câte unu în plin în timp ce tăia ca prostul curba în serpentine. După unul din ei era cât p’aci să ma duc și să-l dau cu fața de emblema lui de Audi până rămâne lat.

Sibiul este un oraș superb. Poate singurul oraș din România care îți dă senzația că nu te afli în țara asta. Evident există și aici mostre de românism dar la o adică p’astea începi să le vezi și prin Viena și prin alte locuri mai cu pretenții. Am prins și concertul Jethro Tull și deși nu-s fan, am apreciat modul în care Ian Anderson & Co. au prestat. Cu umor și accent britanic a încălzit destul de rapid atmosfera și Piața Mare a fost plina ochi timp de 2 ore.

Am ajuns într-o zi și prin Păltiniș (pe unde n-am mai dat de vreo 8-9 ani) și constat cu surprindere că arată exact la fel. Revin cu detaliile mai târziu.

La Mălaia m-a bucurat faptul că n-am avut de loc semnal la telefoanele mobile. Prindeam 2 linii pe Orange doar dacă mă duceam cu telefonul într-un anumit punct. În rest, liniște și pace. Locul perfect pentru concedii.

Zona este superbă și este destul de sălbatică. Am fost pe la baraj pe la Vidra, prin stațiunea Vidra (da, există așa ceva și o să pun și poze și o să și comentez aspectele neplăcute), prin Voineasa și prin interiorul hidrocentralei Lotru-Ciunget.

Am lipsit din păcate de la festivalul țuicii și brânzei din Sibiu da’ la anu’ promit să nu-l mai ratez.

Aici nu postez decât o poză. Locația este Rășinari iar în poză este locul unde serveam cafeaua și citeam mail-urile dimineața.

Locatie

P.S. Postul anterior l-am găsit în drafts. Știam eu că avionaru e om serios și nu se ține de prostii… :D

5 Comments Inapoi în București

  1. Klau

    “Sibiul este un oraș superb. Poate singurul oraș din România care îți dă senzația că nu te afli în țara asta.”

    Aici m-ai cam suparat si culmea, sunt sibian si acolo locuiesc. Da, s-au miscat multe si da, se vede, dar departe de o asemenea afirmatie. Momentan ma aflu in Elvetia (a 5-a oara, deci nimic nou aparent), dar crede-ma, n-ai ce compara cu Sibiul sau orice alt oras din Romania. Chiar n-ai. Totul de la oameni pana la cladiri e diferit.
    In rest, welcome back! :D

    Reply
  2. nexus

    La anul o sa participi sigur la festival pentru renumita… branza. :)) Recunoaste ca nu pentru tuica de duceai. :))
    Pentru branza si bere fara alcool (ca esti cu masina). :))

    Reply
  3. RoBlegooFest2007

    Asta e chiar cruzime…porcarie, zic. Atac la persoana, zic. Ma simt lezat, jignit, alea… Unii pe terasa…la aer…altii la munca silnica…(cum as fi eu). In fine, tot e bine, macar unii sa se simta bine, daca nu reusim sa o facem cu totii. Hai, pentru tine… :)) cat despre mine… :((

    Reply
  4. Radu

    Voineasa sucks. Plecand de la SIbiu am trecut pe la Voineasa sa “mancam” ceva. Nimic. Nimic. Nimic. Un hotel de pe vremea lui Ceausescu, neschimbat, si un restaurant in care nu intrai decat daca se terminau eugeniile.

    Reply

Leave a Reply to RoBlegooFest2007 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *