Încep să cred că fie am supărat eu pe cineva pe la eMag fie pur și simplu am magnet la tâmpiți și la situații de genul ăsta. Deși am mai povestit parțial aici, o să reiau de la capăt toată tărășenia cât se poate de obiectiv.

Pe 18 noiembrie, în dimineața de Black Friday, dau o comandă la eMag cu plata prin card. Câteva produse, 2 tablete, o boxă bluetooth și un amărât de hdd de 2,5. Și zilele trec încet încet iar comanda respectivă rămăsese tot în stadiul de plată acceptată (următorul pas ar fi fost să fie predate curierului) fără a observa nici o modificare. Am scris articolul către care am dat link mai sus pe 29 noiembrie, deci la 11 zile după ce-am dat comanda. Între timp am dat vreo 3-4 telefoane cred în care încercam să aflu ce naiba se întâmplă. Problema mea principală era că pe 3-4 decembrie urma să plec din București și, dacă comanda nu venea până atunci, nu putea altcineva s-o ridice de la poștă. Am încercat la relații cu clienții inclusiv să-i rog să-mi livreze comanda în Brașov unde urma să ajung și să stau pentru aproximativ o săptămână. Mi-au răspuns ca nu pot face asta dar m-au asigurat că produsele mă vor aștepta la oficiul poștal până mă întorc. Pe 2 decembrie m-au anunțat prin sms că a ajuns la oficiul poștal o parte din comandă. Am ajuns și-am ridicat boxa bluetooth și, cu ajutorul unor doamne complet atipice pentru Poșta Română, am ridicat și tabletele care tocmai sosieră prin curier dar nu fuseseră trecute prin procedura de intrare în Poștă. Hdd-ul încă n-a venit.

Prin urmare am plecat din București și mi-am văzut de treabă liniștit în săptămâna aia pentru că fusesem asigurat că produsele mă vor aștepta să mă întorc. La întoarcere am trecut pe la poștă să ridic și hdd-ul și ia ghiciți surpriza naibii. S-a făcut retur cu el și s-a întors către eMag. Marți n-am apucat să sun să mă înjur cu ei pe tema asta așa c-am sunat miercuri și-am povestit în mare experiența avută la telefon aici. Long story short, am stat vreo 40 de minute la telefon în așteptare timp în care gigelul de la relații cu clienții a luat decizia de-a scoate hdd-ul din comanda veche și de-a plasa o nouă comandă cu plată 0 pentru hdd-ul respectiv. Comandă care nu se știe când ajunge că doar acum sunt iarăși într-o perioadă aglomerată. Repet, treaba asta se întâmpla pe 14 decembrie, la aproape o lună distanță de momentul în care-am dat comanda inițială. Având în vedere că eu duminică iar trebuie să plec din București în Brașov, mă interesa ca această comandă să ajungă până sâmbătă (de data asta am cerut să fie livrată direct la ei în showroom că mă duc eu s-o ridic). Altfel, mă gândeam eu, aveam toate șansele să ridic comanda undeva prin 2017.

Suntem pe 16 decembrie, la două zile distanță de comanda nouă făcută de consultantul emag. Poate sunteți curioși să aflați în ce stadiul e comanda pe site-ul eMag.

În ritmul ăsta s-ar putea să am norocul ca undeva prin martie-aprilie anul viitor să ridic și eu produsul de undeva de la eMag. Produs plătit în noiembrie 2016. Produs pe care puteam lejer să-l comand din China și cred că ajungea de două ori până acum.
Bun, prima consecință a căcatului ăsta a fost să scot absolut orice urmă de banner profitshare cu eMag-ul de pe site. Bag picioarele, nu fac reclamă și nu iau apărarea unor incapabili cum fac colegii de prin online care mai au de tăiat facturi către ei. Și a doua consecință a fost să-mi jur în barbă să uit că mai există eMag ca și magazin online. Există alternative și chiar dacă nu sunt la fel de mari, poate ăia încă mai au o urmă de respect față de client și atunci prefer să cumpăr de la ei ajutându-i să crească decât să arunc cu banii în rahații ăștia.