The night of…

… sau cum am ajuns să mă resemnez cu o alegere făcută.

The night of…” e un proaspăt serial american făcut de cei de la HBO. Mai bine zis e un proaspăt copiat serial american de către cei de la HBO după un serial britanic numit “Criminal Justice”. Dacă serialul britanic este interesant (a fost destul de bine primit la vremea respectivă, în 2008-2009), varianta americană excelează în primul și în primul rând prin rolul jucat de John Turturro.

Eram #fandemic John Turturro, încă de pe vremea când apărea în filmele fraților Coen (Miller’s Crossing, Barton Fink, Big Lebowski). Însă pot spune cu mâna pe inimă că a fost absolut demențial în rolul ciudatului avocat Stone din acest serial.

Firul epic al serialului nu te dă pe spate însă excelează la capitolul joc actoricesc, dialoguri și mod de filmare. Este povestea unui puști musulman dar născut și crescut în America care într-o seară pleacă cu taxiul tatălui său ( yeah, americanii sunt plini de clișee din astea) la o petrecere. Pe drum însă e deturnat de-o gagică cu care se droghează, apoi ajunge la ea acasă, se mai droghează nițel în timp ce beau, fac sex iar puștiul se trezește în bucătărie nițel mahmur și când se duce să se îmbrace o găsește pe gagică cu câteva zeci de găuri de cuțit în pat.  Evident e prost de bubuie și fuge de acolo, se întoarce spărgând un geam că și-a uitat geaca cu cheile de la taxi și pe la finalul primului episod e prins de poliție și arestat.

Cu un asemenea caz are toate șansele să fie condamnat dar pe fir intră Stone, un avocat specializat în găinării mărunte comise de diverși infractori. Pe lânga asta, scenariștii l-au procopsit și cu niște eczeme pe piele și îl putem admira pe Turturro cum se scarpină pe picioare cu niște bețișoare de mâncare chinească printre sandalele asortate la un pardesiu cenușiu.

Ei, am început să rezonez maxim cu serialul în momentul în care Turturro, vizitând scena crimei, culege pisica aciuată pe lângă casa tipei omorâte și o duce la ecarisaj (pentru că suferea de alergie) dar nu înainte de a lua telefonul de acolo și de a se interesa câte zile are de trăit înainte de-a fi eutanasiată. Apoi pe parcursul serialului vedem cum mai întâi o ia înapoi de la ecarisaj și îi pregătește o cameră numai pentru ea, cum îi dă de mâncare prin ușa crăpată a camerei ca să nu îi agraveze alergia, cum îi ia un pumn de jucării pisicii și i le aruncă în cameră, cum de fiecare dată când pleacă de acasă își anunță pisica, cum asta scapă într-o noapte și vine peste el în pat iar el se trezește în chinuri dimineața și cum, spre finalul serialului, o duce înapoi la ecarisaj.

Nu vă speriați, se termină bine. Ba chiar aș putea spune că e cel mai mișto final de serial văzut de mine vreodată. Și o să vi-l povestesc pentru că nu face spoiler la firul principal epic ci doar la povestea secundară a pisicii. Serialul se termină cu Turturro stând pe fotoliu la televizor moment în care îi sună telefonul. La telefon e unul din clienții lui obișnuiți (infractorii), proaspăt intrat în pușcărie. Turturro îi spune cât îl costă și ce să facă (mai bine zis ce să nu facă) și că va ajunge la el cât de curând. În momentul în care se finalizează discuția telefonică la televizor începe un spot publicitar despre animalele abandonate în centrele de ecarisaj. Repet, toți privitorii știau la acest moment că el își dusese pisica înapoi. Se uită la reclamă și apoi îl vedem cum se îmbracă și pleacă pe ușă. Ei, aici e momentul ăla în care te gândești că personajul lui Turturro are de făcut o alegere între a salva rapid viața unui animal nevinovat sau a face ceea ce face el de obicei, să salveze un infractor de pușcărie. Pentru că ăsta a fost motivul principal pentru care a și luat cazul puștiului la începutul serialului, puștiul fiind imaginea inocenței pe lângă clienții lui obișnuiți. Se închide ușa, cadrul rămâne pe camera goală luminată de televizor și în ultimele imagini vedem pisica traversând prin cadru.

Și poate vă întrebați de ce am zis că rezonez atât de mult cu personajul lui Turturro și de ce-am zis că m-a ajutat să mă resemnez cu o alegere făcută. Prin mai-iunie, după câteva luni buni de chin ne-a murit pisica bolnavă de insuficiență renală cronică. Și a fost mai mult decât animal de companie, am iubit-o ca pe un membru al familiei pentru că a avut o personalitate adorabilă fiind efectiv cea mai lipicioasă pisică văzută de mine vreodată.

La 2-3 săptămâni am fost forțați să luăm decizia de a salva sau nu o pisică de pe stradă cu 4 pui proaspăt fătăți. Și până la urmă, deși NU era cel mai bun moment să facem asta, am luat decizia de a o aduce la noi acasă (împreună cu puii). Pentru că nu am vrut să ne atașăm de ei, pe pui i-am botezat “Unu”, “Doi”, “Trei” și “Patru” iar pe ea “Mă-sa”.  De pui am scăpat pe rând însă inutil de spus că “Mă-sa” este și astăzi pe la noi pe acasă. Și deși are doar vreo 2 anișori i se mai spune și “Bunicuța” pentru că are ochii mari, urechile mari și cam îi place să sare să te muște de picioare. N-o iubim da’ încet, încet am ajuns s-o tolerăm și să ne fie simpatică. Și mai ales să ne resemnăm cu gândul că suntem iar proprietari de pisică pentru că, înainte de serialul ăsta, încă mai speram s-o găsim cui s-o dăm și făceam cam ca John Turturro întrebând pe oricine dacă nu vrea o pisică.

20160913_230031

Leave a Reply

2 Comments

  1. ABS

    Simpatica “Ma-sa”. Nu trebuie sa te gandesti ca o inlocuiesti pe cea care a murit, pur si simplu e o alta pisica. Care merita si ea dragoste…

    Eu am 3 pisici, al treilea (un motan) a ajuns la mine de mila. Nu-l vroia nimeni, are o laba lipsa. Pana la urma l-am luat eu pt ca tipa care-l salvase de pe strada nu putea sa-l tina, nu se intelegea cu celelalte pisici ale ei. Cred ca ma iubeste cel mai mult din cele 3, si nu regret ca l-am luat.

Next ArticleMică lecție de furat banu' public