Am așteptat cu nerăbdare un nou reboot al Star Trek mai ales unul în care este Netflix implicat. Și chiar am început să mă uit la el încercând să nu dau verdicte absolute, să am răbdare până când acțiunea începe să se închege. A pornit relativ bine, a continuat și mai bine dar cu episodul de azi deja nu mă mai pot abține să nu remarc primul chix.
Pentru că un episod de tipul “groundhog day” apare de obicei când scenariștii nu prea mai au inspirație pentru altceva. Apare nițel mai târziu în poveste, măcar prin sezonul 2. Sau, având în vedere că suntem în fucking 2017 și deja am fumat scenariul ăsta în nenumărate variante, ar fi mai bine să nu apară deloc. Ăștia în schimb au făcut-o pe dos, au băgat treaba asta în episodul 7. Că deh, dacă am înghițit gălușca cu DASH drive și alte “mici” plot-holes probabil suntem suficient de fraieri încât să înghițim și un episod “groundhog day” ca niște nostalgici ce suntem. Chiar dacă ne-au dat un Rainn Wilson în rolul lui Harry Mudd rostind un “Adieu, mon capitaine” tot nu justifică lenea. Pentru că a fost și un episod prost, centrat pe o Burnham care făcea parte din bucla de doar 30 de minute da’ tot a reușit să rezolve problema. I call bullshit.

Star Trek Discovery e frumos colorat, e un Star Trek adus la zi, se vede un buget generos în modul în care este realizat mai puțin pe la scenariu unde scârțâie din ce în ce mai rău. Și zău că e păcat. Pentru că o să-mi pară rău și-o să înjur în ziua în care o să fie anulat iar creatorii/producătorii vor da din umeri și vor spune că “publicul nu mai gustă acest gen de seriale SF”. Și-o să stăm iar cu foame de un SF bun în timp ce-o să vedem manele din alea siropoase gen “Sense 8”, “Colony” sau altele. Asta deși “The Expanse” o duce foarte bine.

Cam în același timp cu ST:D am început să mă uit la “The Orville” care părea la început un Star Trek ușurel care nu se lua prea mult în serios. Și nu se ia în continuare dar cumva reușește să aibă episoade mult mai coerente decât ST:D iar atunci când copiază teme din universul SF o face destul de logic și cu sens (în ultimul episod avem tema ratingurilor din social-media întâlnită și în Black Mirror). Oricum ai lua-o tot e un episod mai inteligent decât jumătate din ST:D-ul nou nouț. Nu e la fel de lustruit, nu pare a avea un buget la fel de mare dar ține steagul sus și oferă suficient “entertainment” pentru noi ăștia cărora ne place să ne uităm la seriale cu spațiu, nave, roboți și extratereștri ciudați. Măcar până reîncepe “The Expanse”.

Și uite-așa deși episoadele din The Orville erau o plăcere vinovată m-am trezit încet-încet așteptându-le cu mai multă nerăbdare decât pe cele din Star Trek Discovery. Păcat.