Pe plantație

Revin cu încă una scurtă dar plină de draci vis-a-vis de Cisco Expo. În fiecare an cei de la Cisco apelează la academia noastră pentru câțiva oameni care să facă muncă voluntară pentru aranjarea infrastructurii și să facă parte din echipa de suport în timpul evenimentului.

Anii trecuți a mai mers cum a mai mers (cică mult mai lejer). Eu n-am avut ocazia să merg niciodată așa că nu pot să-mi dau cu părerea în mod direct. Dar din auzite am înțeles că nu a fost cine știe ce. 

Anul ăsta, treaba cu schimbarea locației a ridicat probleme în plus. Asta plus un management mai prost al oamenilor. Am aflat de la cei 8-9 oameni care au fost azi acolo că au stat de la 10 dimineața până peste ora 9 seara. N-ar fi fost o problemă și nici n-ar fi fost prima oara pentru ei (la fel s-a muncit și pentru ACM). Însă cei de la Cisco România n-au catadicsit nici măcar să le asigure ceva de băut și câte ceva de mâncat. 

Măcar să fi trecut cu polonicul cu apă pe la fiecare și să-l lege cu lanțuri de picioare. Ar fi fost mai directa abordarea. O ditai bila neagră și un mare semn cu degetul la obraz.

4 Comments Pe plantație

  1. nexus

    Corect ar fi fost sa le faca scandal reprezentatilor Cisco de acolo. Sau, in cazul in care “stapanii” nu s-au sinchisit sa apara, sa le fi lasat totul balta dupa prima zi pe principiul “daca pe voi nu vad doare, pe noi ne doare – fix in…” (ca tot discutai de limabjul licentios).

    Reply
  2. Nicolai

    Salutare,
    Pentru ca nu am stiut si trebuia sa-mi spuneti si mie ca sunteti implicati in aceasta actiune. Si ca intodeauna ma ocupam eu de logistica mancare, bautura si o iesire la bere… acum madocumentez si deslusesc ce s-a intamplat. Oricum imi cer scuze in numele echipei Cisco. Nicolai Sandu, Director Regional Cisco Networking Academy Sud Est Europa.

    Reply

Leave a Reply to theheartcollector Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *