Printre picături (adică nițică muncă și ceva joacă cu Utopia) m-am uitat la 2 filme în weekend-ul ăsta (atenție, postul conține spoilere). Nu de alta da’ n-am mai avut seriale interesante de văzut.

Încep întâi cu al doilea film văzut, Killing Season. Cam lung, cam plictisitor dar în orice caz mai deștept decât celălalt. Cea mai deranjantă chestie din film e accentul ăla cretin pe care-l are John Travolta. Mi-a adus aminte de “The Edge” cu Anthony Hopkins și Alec Baldwin. Mai mișto “The Edge” dar ce-i drept, altfel se făceau filmele acum 15 ani (sau mai bine zis altul era IQ-ul mediu al spectatorului acum 15 ani).

Al doilea a fost “Olympus has fallen“. Dacă “Killing Season” a fost un soi de rip-off după “The Edge”, “Olympus has fallen” s-a inspirat din seria “Die Hard”. Bine, inspirația s-a oprit la a așeza un erou împotriva unei întregi armate. În rest filmul a fost plin de “plot holes” (găuri de scenariu ???).

Nu că-s cârcotaș, dar mă aștept ca un film (mai ales unul cu buget măricel) să nu-mi insulte inteligența în halul ăsta. Accept întotdeauna premiza existentă în scenariu, indiferent cât de puțin plauzibilă este.  În cazul de față avem un agent secret retras din serviciul președintelui SUA după un accident în care prima doamnă a dat colțul. Hai, accept și modul stupid în care a decedat respectiva. Dar mai departe fimul mă bombardează cu chestii din ce în ce mai cretine. Mai întâi avem un avion care, după 9/11, ajunge deasupra Washingtonului și începe să împuște în stânga și în dreapta. Apoi băieții răi reușesc să invadeze Casa Albă pentru că agenții din serviciu secret ies unul câte unul în bătaia armelor și se lasă împușcați. Deși ei au veste antiglonț iar băieții răi sunt în haine de stradă. În timpul asta președintele decide că-i o idee bună să se încuie într-un buncăr cu niște necunoscuți și cu toți cei 3 deținătorii unor chei pentru sistemul de auto-distrugere al rachetelor nucleare. Eroul principal, la mai bine de un an jumate după ce nu mai lucrează pentru președinte, încă are codurile de prin Casa Albă și se joacă ca pe XBox cu sistemul de acolo.  Când grupul din buncăr este capturat (da, cine n-ar fi prevăzut asta ? ) președintele își îndeamnă cu nonșalanță ceilalți 2 oficiali care dețineau codurile să le spună eroului negativ. Care coduri, apropos, sunt formate din 7 caractere alfa-numerice. Țineți minte asta :D.   Apoi află cu surprindere spre final că “ăia răi” au “ghicit” codul “prezidențial” fără ajutor.

Câteva minute pline de acțiune trasă de păr mai târziu suntem puși în situația în care eroul nostru trebuie să introducă codul de dezactivare a auto-distrugerii  rachetelor nucleare. Al naibii cod ăsta nu mai are 7 caractere alfa-numerice ci are vreo 10-11 și conține si caractere speciale. Moment prielnic pentru o glumiță cu “hashtag” care e “Shift+3”.  Și astea-s doar câteva.  Pâna la final eroul nostru reușește să omoare câteva zeci de “băieți răi” înarmat doar cu un cuțitaș.  În “Die Hard” Bruce Willis face treaba asta mult mai credibil. Dar deh, după cum spuneam mai sus, spectatorul din ziua de azi nu gândește prea mult.

Am rezistat până la final deși la un moment dat era mai interesant update-ul de linux pe care-l făceam decât plot-ul filmului. Am ajuns să-mi bag picioarele în momentul în care POTUS, sigur pe el, îndemna al doilea oficial să-și dezvăluie codul secret.

Deci dacă se uită Nord-coreenii (teoretic băieții răi din film) la “capodopera” asta o să râdă de americani cu burțile-n sus. Nu de alta dar americanii reușesc să fie atât de tâmpiți pe parcursul filmului încât ai spune că “Idiocracy” is here. Noroc că n-am dat bani pe bilete. Ar fi fost mai interesant să mă șterg la cur cu banii de bilet decât sa-i dau pe filmele astea.