PR ca la carte

Eu înțeleg că am o adresă de mail expusă pe pagina de contact de pe blog. Și mai înțeleg de asemenea că mai toți blogării au așa ceva. Mai înțeleg și rostul unor mail-uri trimise de diverși oameni de PR prin care sunt anunțat de diverse evenimente. Pe majoritatea le ignor cu succes. Puține sunt cele care-mi trezesc interesul din punct de vedere al produsului sau serviciului anunțat prin mail. Însă unul singur până acum mi-a atras atenția prin modul în care a reușit să ocolească cele mai elementare reguli pe care ar trebui să le urmeze un mail de genul ăsta.

Un mail primit de la Sorin Roșca Stănescu, trimis la grămadă din interfața web (Squirrel Mail) unui grup de vreo 20-30 de blogări. Toți puși la grămadă în cc. Așa, că poate nu-și știau adresele de mail între ei sau vroiau ei să se invite la o bere unu’ pe altu’ și nu știau cum să comunice mai eficient (acu’ pot să dea “reply to all” liniștiți).

Astfel m-am nimerit într-o companie selectă alături de Arhi, Dan, Denisa, Ionut Oprea și mulți alții (i-am enumerat pe cei pe care-i mai am și eu prin reader).

Uite, altruist fiind din fire dau un pont gratuit. Data viitoare uzați câmpu’ ăla de mai jos marcat “bcc”. Nu de alta dar nu e frumos să vezi toate adresele la grămadă acolo.

Acu’ ori nenea Sorin n-a prea învățat cu internetu’ ăsta ori are secretara angajată în funcție de mărimea sânilor și talentele orale. Oricum, dacă a trimis mail-ul singur ne bucurăm să vedem că oamenii se pliază cerințelor în vremuri căcăcioase de criză.

2 Comments PR ca la carte

  1. nexus

    Vai… Asa fomist a ajuns SRSu’ sa dea mesaje publicitare? Am putea spune chiar SPAM daca luam in calcul ca nimeni nu le-a cerut…
    Pai unde sunt “super contractele de servicii” pe Realitatea sau pe unde mai avea? Cum??? Nu mai merge “consultanta”??? Vai… ce tragedie…

    Acum macar ai adresele de mail sa poti invita lumea la bere. :))

    Reply

Leave a Reply to Denisa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *