Presa scrisă

Urmăresc de câteva zile cu oarecare interes scandalul stârnit de venirea lui Cornel Nistorescu la Cotidianul. Mi-e indiferent Nistorescu ca jurnalist. Mă uit la opiniile tuturor celor implicați (direct sau indirect) și mă gândesc ușor amuzat la un lucru pe care nu mulți îl sesizează.

Cotidianul a pierdut mult în ultima vreme pentru că a încercat să stea cu fundul în două bărci. Să fie obiectiv. Bineînțeles, o singură persoană nu poate fi 100% obiectivă în fața unui subiect dar per ansamblu ziarul avea voci de ambele părți a baricadei. Baricada fiind Băsescu, evident, că doar el este (și va mai fi pentru o perioadă cel puțin) centrul subiectelor din mass-media. Eh, obiectivitatea, oricât de lăudabilă ar fi, nu aduce cititori. Nici nu-i îndepărtează, ce-i drept, (decât poate dintre cei mai radicali) dar în mod clar nu aduce cititori. Un ziar “înclinat” spre o anumită orientare politică are avantajul major de-a condensa grupurile de susținători bucuroși în a-și regăsi idealurile aprobate de un ziar cu oarecare notorietate. Singura greșeală pe care-o face Cotidianul este legată de direcția spre care se îndreaptă acum. Un ziar cunoscut la un moment dat pentru opiniile pro-Băsescu, ajuns oarecum echilibrat în opinii, acum trecut cu toate armele în tabăra anti. Iar în tabăra anti sunt destule. Dar cum scopul nu-i să aducă ziarul pe culmile audiențelor ci să stârnească îndoiala și în cei mai înverșunați fani ai lui Băsescu, nimic nu este pierdut. Scopul presei este de a manipula nu de a educa (oricât de mult am vrea să credem că nu-i adevărat).

În contextul ăsta mă gândeam la posibilitatea de a face presă într-un mod cât mai obiectiv atrăgând în același timp și public. Răspunsul oarecum logic este online-ul. Posibilitatea de a interveni cu comentarii, de-a stârni discuții și de a dezbate în timp real un eveniment, un articol, aduce un grad mult mai înalt de obiectivitate. Asta presupunând că autorul articolului are capabilitatea de a pune faptele într-un asemenea fel încât să stârnească comentarii fără să fie părtinitor. Cu alte cuvinte, aptitudini de blogger cu simț jurnalistic. Și aici mă gândesc în primul rând la zoso și la faptul că reușește câteodată să-și stârnească cititorii doar prin prezentarea laconică a unui subiect. Subiectul ajunge să fie completat și întors pe toate fețele de către cititori. Fiecare vine cu argumente, contra-argumente și comentarii astfel încât la sfârșitul unei zile ai o imagine infinit mai complexă decât cea prezentată de orice ziar de pe piață. Bineînțeles contează și calitatea cititorilor, educația lor și modul de exprimare. Dar astea nu au fost probleme grave acum câțiva ani, la începuturile bloggingului pe la noi. Majoritatea bloggerilor, fie că au pornit din rândul jurnaliștilor fie din alte medii, au învățat să stabilească un contact direct cu proprii cititori. Să dezbată subiectele împreună cu ei, să discute, să analizeze și să facă din treaba asta aparent “neprofesionistă” un model demn de luat în seamă de presa clasică. Momentan “clasică” pentru că, în ritmul ăsta, are toate șansele să ajungă a fi cunoscută ca “presa antică”.

Leave a Reply

1 Comment

Next ArticleDomnilor primari, sugeți pula