Am zis că rezist fără să comentez despre referendum da’ nu mai rezist. Să-mi bag picioarele, nu-mi imaginam că am atât de mulți oameni prin bulă care s-au molipsit în masă de idei cretine pe marginea subiectului ăsta cam de când a apărut în spațiul public. În loc să trateze tot căcatul ca pe un subiect irelevant (așa cum de fapt și este), s-au apucat să stârnească discuții. Mai întâi i-au somat pe ăia de la USR să se poziționeze în chestiunea semnăturilor CpF, ceea ce ăia, blegi fiind, au și făcut asigurându-se astfel de faptul că nu vor obține peste 10% nici la alegerile viitoare. Plm, ai fi zis că un partid atât de plin de oameni de comunicare ar fi fost capabil să scoată un mesaj prin care să spună că toată acțiunea folosește la distragerea atenției și la dezbinarea populației și să îndrume lumea să voteze așa cum le dictează conștiința fără a uita totuși că trăim într-o țară în care problemele cu adevărat importante sunt altele. Și atât, fără poziționare în masă pro sau contra. Că până la urma urmei, scopul lor este să ajungă să câștige și niște alegeri într-o țară care este totuși ultra-ortodoxă și în care enoriașii dau buzna să facă ce zice popa.
Mai nou au luat-o razna cu altă idee complet idioată și mă refer aici mai precis la boicotarea referendumului.
Să nu mă înțelegeți greșit, până la aflarea știrilor legate de modul de desfășurare al referendumului și eu eram pro-boicotare. De fapt și de drept sunt de acord cu orice soluție legală prin care s-ar fi putut câștiga ceva puncte în favoarea civilizației în războiul ăsta tâmp și inutil cu o masă retrogradă de imbecili. Și până când să aflu că referendumul va dura două zile și că nu vor fi folosite măsurile de prevenție a fraudelor de la alegerile trecute, eram perfect de acord cu boicotul ca fiind o metodă care ar fi avut șanse de reușită să invalideze un exercițiu inutil din toate punctele de vedere, chiar dacă nu era o metodă 100% onorabilă de-a câștiga. Sunt pline gropile comune după războaie de anonimi care-au murit onorabil.
Dar în condițiile de față nu mai este cazul. Amețiții care promovează boicotul se mint singur dacă cred că procentul celor care vin la urne o să fie sub 30% mai ales pe o temă ca asta. La referendumul din 2012 pentru suspendarea lui Băsescu, referendum de o singură zi de altfel, tot după un apel masiv la boicot, procentul de votanți a fost peste 46%. A fost invalidat pentru că pe vremea aia legea spunea că este nevoie de minim 50% prezență la vot. Între timp PSD a schimbat legea, s-a scăzut procentul la 30%. Iar acum va dura două zile toată șandramaua, fără metode de verificare a fraudării, cu posibilitatea de a vota în orice secție de votare (chestie care încurajează votul multiplu și turismul electoral). Prin urmare, din punctul meu de vedere, șansele să fie referendumul invalidat din cauza prezenței scăzute la urne sunt aproape nule.
Așa că ne vom trezi într-o țară în care referendumul va fi validat cu ceva gen 80-90% de voturi de DA (aș putea să bag mâna în foc că procentul va fi peste 80%). Și ăia care totuși nu prea ar vrea să trăiască într-o țară intolerantă și ancorată atât de solid în evul-mediu, în loc să scoată capul din nisip și să-și facă vocea auzită, preferă să joace ca struțul într-un altfel de “mă piș pe el de vot”. Sincer aș prefera să spună că nu prea le pasă, că-i cam doare la bască de toată chestiunea asta și că au altceva mai bun de făcut în weekend. Nu să facă listă de motive pentru care nu se duc la vot. De altfel argumentele lor sunt mult mai valide pentru a-și mișca curul să voteze “nu”, pentru că ABSOLUT toate se bazează pe eroarea aia logică cum că există șanse mari să invalideze referendumul. Dacă iei în calcul faptul că referendumul va fi validat, atunci brusc toată argumentația lor cade.
Nu-i vorbă, știm deja că locuim într-o țară unde toată lumea bigoțește (a bigoți = acțiunea de a fi bigot) într-o veselie. Dar parc-ar fi frumos să știm exact cam unde ne situăm, nu să ne mințim singuri și să spunem la final că dacă 50% să zicem n-au ieșit la vot, atunci înseamnă că toți ăia 50% sunt de fapt oameni toleranți cărora nu le pasă ce fac alți doi adulți vaccinați și responsabili. Mnope, suntem mult mai puțini tocmai de aia merita să ne facem auzită vocea, dar nah, n-ai cu cine. Aș vrea să n-am dreptate da’ eu preconizez c-o să fie prezență la vot undeva spre cel puțin 45-50% și un procent de DA undeva peste 80-90%.
Cred ca ne putem decide atunci cand prezenta trece de 30%, raportata de AEP si televiziunile de stiri. O ssa fie mai multa inghesuiala duminica, dar de…
Asta ar fi fost o variantă mult mai bună de campanie. “Urmăriți prezența la vot și nu votați decât după ce prezența sare de 30%”. Aș băga un pariu că sare de 30% sâmbătă înainte de ora 15.
Stai sa vezi ce contorsionism vor trebui sa faca influencerii daca sunt semne in ziua 2 ca se sare de prag.
Eu asta o să fac, o să stau atentă la știrile privind prezența la vot.
Și am citit aseară pe fb un sfat mișto: dacă prin cine știe ce miracol până duminică spre seară nu s-au strâns 30% mă împachetez frumos și mă duc la secția de votare și cer să vad listele pe care figurez. Și dacă se întâmplă să figureze o semnătură dubioasă acolo unde ar trebui să fie a mea fac un tăraboi de zile mari, cu sunat la Biroul Electoral Central (pff, să nu uit să caut telefonul), televiziuni, poliție. Dacă nu e nicio semnătură, amprentă, etc anunț senină ca o zi de vară că m-am răzgândit și nu vreau să votez și mă întorc acasă.
De acord. Dar eu merg mai departe si am zis ca CpF a castigat deja indiferent de rezultatul la referendum. Tot rahatul asta e doar o mare campanie de PR pentru ei pentru a putea sa isi flexe muschii si sa arate partidelor ce pot. Urmeaza apoi ca PSD si PNL sa isi ia de la ei lumina prin diversi ideologi sau poate chiar sa isi faca un partid (Daca pica faza cu PSD si PNL). Plus celelalte teme de pe agenda lor care sunt cu adevarat importante, nu chestia cu casatoria.
https://economie101.ro/referendumul-este-o-victorie-pentru-coalitia-pentru-familie/
CpF sunt doar folosiți în treaba asta, pe ăia din politică îi doare la penis de CpF, efectiv referendumul este una din ultimele cărți ale lui Dragnea prin intermediul cărora își poate rezolva problemele. Ăsta a fost un perfect “dezbina și cucerește” și după referendum poate să facă cam orice, societatea va fi prea ocupată să se certe în continuare.
ce bine ca nu ai avut dreptate!