Cum să nu scrii un articol

Am citit azi unul din cele mai slabe articole pe tema IT din ultimii ani. Bine, merită menționat și faptul că nu am mai cumpărat presa scrisă de câțiva ani buni și nici pe posturile românești de TV nu prea mă mai uit deci nu prea am avut cu ce să-l compar. Deocamdată noi n-avem un ArsTehnica sau un El Reg.

Articolul în cauză este scris de George Buhnici, un om care pare de altfel destul de priceput în domeniul ăsta. Dar aici a reușit să fie și părtinitor și relativ prost documentat și să aibe și-o încheiere care m-a indignat total. Deși pe alocuri a scăpat și câteva adevăruri evidente pentru fanii Apple, din a căror categorie se pare că face parte și el.

Înainte să încep să punctez câteva chestiuni din articol vreau să menționez un lucru. Sunt în meseria asta (IT & Training) de vreo 8 anișori. Timp în care am înțeles un lucru destul de clar. Folosești sistemul de operare care te face pe tine cât mai productiv în ceea ce faci în fiecare zi. Chestie pe care o menționez la ABSOLUT fiecare curs în care eu predau Linux dar studenții mă văd pe laptop cu windows-ul instalat. Da, pentru mine la ora actuală, pe desktop, cel mai eficient sistem de operare este Windows 7. Pentru alții este MacOS pentru că multinaționala la care prestează instalează o grămadă de bloatware pe Windows-uri însă nu și pe Apple-uri. Alții programează pe Linux și utilizează cu predilecție SO-ul ăsta. Îi înțeleg pe toți așa că nu-mi place să bag pe gât nimănui un anumit sistem de operare (fie el de PC sau de mobil). Ah, asta nu mă împiedică să am câteva cuie împotriva ecosistemului Apple. Așa cum am și împotriva Microsoft și Linux. Dar ele sunt derivate din experiențele proprii și de obicei mă abțin să comentez până în momentul în care văd că un interlocutor începe s-o facă pe “Martorii lui Iehova” și vrea să-mi “vândă” ceva.

Revenim la articolul menționat. Începe bine și menționează durerea pe care orice fan Apple o resimte de câțiva ani. Apple stagnează. Nu vine cu nimic nou, nimic cu care să-ți taie respirația așa cum au făcut-o cu iPhone în urmă cu 6 ani. Dar aici ar merita menționat și mediul în care Apple a reușit “performanța” de-a veni cu iPhone în 2007. În vremea aceea dacă doreai să folosești un Smartphone aveai de ales între Symbian și Windows Mobile (2003 / Windows Mobile 6 ).  Ambele fiind platforme învechite. Și ambele blocate la începuturile anilor 2000. HTC-ul ce-a mai facut câțiva pași în față cu TouchFlo-ul peste Windows Mobile, dar tot prin 2007 de abia (și chiar cu ceva timp înainte de apariția iPhone dacă nu mă înșel). Oricum, rămâne istorie faptul că 2 sisteme de operare care au refuzat să evolueze și-au găsit în cele din urmă sfârșitul (asta așa, pentru a face o punte cu prezentul și-a aduce aminte nițel de modul în care stagnează Apple).

Apoi, într-un scurt moment legat de creșterea Samsung pe piața de smartphone, strecoară următoarea frază :

Și adună profitul cu plasa mare în loc de o singură undiță deși abia se apropie de funcționalitatea lui iPhone 4S, darămite de fluiditatea și senzualitatea lui 5.

Acu’ nu știu voi dar eu, de fiecare dată când dau la bere de câte un iTard care începe să-mi laude iPhone-ul lui (de obicei e 4S), scot S3-ul meu și încep să-i arăt niște widget-uri pe ecran, modul cum apar notificările la Android și faptul că pot să-i suplimentez cei 32 de gb cu un card de memorie. Dacă-i deștept se potolește. Dacă nu, începe să-mi zică că widget-urile îmi fac telefonul mai lent, că notificări are și iPhone (e ca și cum ai spune că și un retardat poate să vorbească) iar de card de memorie n-are nevoie că își ține lucrurile în iCloud. Atunci mă dumiresc eu că-i prea bătut în cap și-l las în pace. O să se prindă el la prima plimbare prin roaming la ce e bun un card de memorie, iar când în sfârșit IOS-ul va avea widget-uri și notificări (așa cum au avut în sfârșit și copy/paste) va spune că widget-urile și notificările sunt “the shit !”.  Și mai sunt multe de spus despre funcționalitate. Personal tocmai ăsta-i motivul pentru care am Android. Pentru că este un sistem de operare care-ți permite să faci aproape orice dorești. Începând cu niște banale customizări ale interfeței grafice (da, sunt nițel ironic și aici) până la modificări în măruntaiele sistemului de operare dacă dorești neaparat să faci asta. Până la urmă stă în natura umană să explorezi.

După o mică varză legată de producătorii de Android (da, este un sistem de operare liber, normal că sunt atâția producători de terminale, doh ?! ) vine și-o mică eroare de documentare. “Văd zilnic plastic nou dar despre telefoane smart Philips nu știam”. Oh, really ? Nu de alta da’ Philips a scos smartphone cu Android-based OS încă de prin 2009-2010. Bine, hai să zicem că eu le știam pentru că sunt un mic fan Philips (primul telefon mobil a fost un Philips Diga). Dar nene, tu câștigi bani din chestia asta, documentează-te, ce pana mea.

Și-apoi vine asta :

Mi-aș putea face mâine un telefon buhnici.ro dacă mi-aș pune mintea și ar putea avea ecran IPS de la Sharp ca pe iPhone, procesor de 2.3 Ghz de LG G2, sunet Yamaha cu Dolby sau Beats ca la HTC One și carcasă de aluminiu cu Gorilla glass. La 200 de dolari. Dar nu ar fi un HIT. I-ar lipsi marketingul de miliarde de dolari Samsung, forța de vânzări a chinezilor și în nici un caz nu s-ar apropia de magia iPhone.

Da, aici deja am avut un facepalm. Una sunt chinezăriile deja produse no-name, care ajung în diverse țări și sunt vândute sub diverse branduri obscure (eboda, allview, etc.) și alta e un telefon care să aibă toate cele de mai sus și la 200$. Aș vrea și eu un telefon “Radu” la (hai că dau chiar mai mult) 300-400€ și să aibă cele de mai sus. Știe careva unde-i site-ul pe care-l pot comanda ? Iar încheierea cu “magia iPhone” e magică (ca să nu stricăm magia). Mă abțin, nu întreb care-i magia iPhone. Spoiler : nu, nu face sex oral, am întrebat-o deja pe Siri odată. Și nici cartofi prăjiți.

Acum pe rând, la paragraful despre Procesoare, Samsung va livra A7-le pentru Apple. Iar, chestie care ține de documentare. Așa că, în ciuda proceselor dintre Apple și Samsung, brânza e tot pe bani. Da, următoarele (A8, A9… ) vor fi produse de TSMC. Dar momentan A7-le (adică ăla care va popula următorul iPhone 5S) va fi produs tot de Samsung. Și nu-i singura coadă pe care o are băgată Samsung prin produsele Apple.

În paragraful despre Foto, legat de concluzia “Efectiv nu ai spațiu în cei 6-7mm grosime ai telefonului. Unde să pui un senzor și optică mult mai bune?”, am un singur lucru de spus. Nokia poate. Ce-i drept, Nokia o suge împreună cu Microsoft, da’ cel puțin a arătat că poți să îngrămădești camere foto excelente într-un telefon mobil de câțiva mm.

La Ecran nu comentez. Din punctul ăsta de vedere și eu recunosc că ecranul iPhone-ului este unul dintre cele mai bune pe care-am pus mâna vreodată. Devine mai puțin bun dacă-ți scapă din mână dar nah, nu ești baștan adevărat și dușmanii nu-ți poartă pică dacă n-ai bani în portofel de un nou iPhone IMEDIAT.

La paragraful cu Memoria am râs copios :

Piața memoriilor este un cartel care ține prețurile sus pentru ca toți să cumpărăm servicii de cloud. Apple e cel mai mare profitor cu iCloud așa că nu cred că vom vedea un telefon de 128Gb memorie sau mai mult deși se pot pune cu ușurință și azi 512Gb – 1Tb cu memorie flash de la Samsung sau Kingston spre exemplu.

Da, Apple e profitor, punct. În rest Samsung și alții îți oferă ocazia cu totul și cu totul specială de a-ți suplimenta spațiul de memorie din telefon la niște prețuri derizorii. Un card de memorie de 32gb e pe undeva pe la 30$. Sunt mai scumpe husele de telefon. Ca să nu mai comentez cât costă ORICE accesoriu pentru un iPhone. Un nenorocit de cablu USB-Lightning e tot cam pe acolo. Dar vezi ce spuneam mai sus, posesorul de iPhone NU are nevoie de card de memorie. Lui îi ajung cei 32gb de pe iPhone (btw, eu am 32+32 pe S3 la un preț mult mai mic decât diferența dintre iPhone 5 cu 32Gb și iPhone5 cu 64Gb).

Bateria iar e un punct forte al Apple și iar înclin să-i dau dreptate. Ăsta e un domeniu sensibil pentru toți iubitorii de gadget-uri și de aia se vând în draci bateriile externe (btw, sunt mai scumpe alea cu conectori lightning ).  Eu unul am preferat S3 în dauna HTC-ului la momentul respectiv pentru că S3-ul îmi oferea acces la acumulator. Nu depind de un terț pentru a schimba acumulatorul și aș prefera să păstrez trend-ul ăsta și pe viitor chiar dacă carcasa nu e tocmai atractivă din punct de vedere estetic.

Carcasa e un subiect destul de fierbinte. Aici intervine factorul estetic. Personal îmi place exteriorul iPhone5 dar consider mai practică carcasa de la S3 care-mi oferă pe lângă accesul la baterie și o rezistența mai mare la accidente. Bine că n-au mai făcut iPhone 5-ul cu tot spatele de sticlă. Dar tot are cele 2 porțiuni (sus/jos) de sticlă și nu puțini au reușit să-l “accidenteze” așa. Problema este că eu consider telefonul un obiect funcțional, nu un accesoriu pe care să-l “asortez” imaginii mele. E o unealtă nu o bijuterie. Așa că prefer o unealtă cât mai eficientă.

La “Senzori” iar am râs copios din cauza concluziei. iPhone-ul nu va avea niciodată senzori de presiune/umiditate/temperatură pentru că va fi prea scump. Mdap, alții reușesc. Apple preferă să vândă produse supra-evaluate.

Și cam aici încheie trăgând o concluzie de final. Faptul că iPhone-ul care se va vinde în 2013-2014 va fi mai ieftin ca iPhone 5 și îmi permit iar să fiu în dezacord și să spun că ACUM, unul din motivele principale pentru care se vinde iPhone este chiar prețul mare perceput de majoritatea ca un garant al unui produs premium. Nu de alta da’ mai jos chiar comentează un cititor comparând iPhone-ul cu un Mercedes și “restul” cu Dacia Logan. Eu aș compara mai degrabă la ora actuală iPhone-ul cu o căruță aurită și restul cu un Logan.

Și ultima, cireașa de pe tort, bomboana de pe colivă, este un PS:

PS:Un exemplu de telefon anti-sistem este Ubuntu Edge care va aduna sub carcasă unele din cele mai bune piese. Va fi Android dar și calculator ubuntu în același timp. Aceasta e direcția corectă la care trebuie să privim. Convergența. Adică toate dispozitivele din jurul nostru să devină unul singur, rapid, rezistent, ușor de folosit. Din păcate are șanse mici să se construiască deși ar costa… cât un iPhone5.

O s-o mai zic de câte ori aud tâmpenia asta. Convergența e o prostie. Nu te poți aștepta ca un device cu diagonala de 4inch să îndeplinească aceleași funcții ca unul cu diagonala de 22. Nu poți converge un calculator pe care CREEZI conținut cu un device pe care CONSUMI conținut. Și există încă suficient de mult conținut pe care preferi să-l consumi tot pe un ecran mare (jocuri, filme). Frumusețea gadget-urilor stă tocmai în faptul că au forme, dimensiuni și utilizări diferite. Un ceas la mână cu un ecran mic pentru notificări și acces rapid la anumite funcții, un telefon în buzunar pentru acces la diverse aplicații pe care să vizionezi conținutul și un PC acasă pe care poți să scrii articole proaste într-o zi de marți, 13 august. Deja putem să le sincronizăm între ele, deja putem face cam tot ceea ce ne trece prin cap. De ce-ai vrea să le îngrămădești pe toate într-un paralelipiped de 124/64/9 mm ?

L-aș pune pe George să lucreze la PC de-acum înainte pe un monitor de 5 inch. Să se obișnuiască din timp cu convergența asta.

14 Comments Cum să nu scrii un articol

  1. Ionuț Staicu

    L-aș pune pe George să lucreze la PC de-acum înainte pe un monitor de 5 inch. Să se obișnuiască din timp cu convergența asta.

    Sau pe ăia de la Microsoft să lucreze pe touch screen :D

    Este un… device de la asus (parcă?) care este un fel de telefon dar care se înfige într-un fel de ecran, tranformăndu-se într-o tabletă. E posibil ca ăsta chiar să fie o fărâmă din viitor, un docking station ce-ți transformă telefonul într-un PC :)

    Reply
  2. neagrigore

    Parcă Edge trebuia să fie mai scump decît Iphone-ul. Cînd telefonul din buzunar este mai dăştept ca posesorul lui, trebuie să foloseşti un pic de marketing, chiar dacă nu e la fel de bun ca ăla de la Samsung.
    Nici eu nu înţeleg ce aş putea să fac cu telefonul lui Shuttleworth. Lucrez pe telefon şi le mut pe calculator? Mai bine făceau o aplicaţie pentru conectarea telefoanelor, ar fi avut mai mult succes. Dar geamul de safir sună mai bine. Tot marketing, bată-l vina!

    Reply
  3. Sabotor

    Eu am citit articolul ala pana am ajuns la paragraful ala cu procesorul. I-am lasat un comentariu in care am pus un link (si cam nimic altceva) cu stirea ca Apple a semnat cu Samsung pentru A9, dar nu l-a aprobat. Mi se pare ilar ca un om ce castiga bani din treaba asta e mai putin documentat decat mine, unu’ care citeste ocazional cate o stire.

    @Ionut
    FonePad e ala de la ASUS. Si da, si eu cred ca asta e viitorul, o tableta pe care o infigi intr-un dock si devine PC. Dar deocamdata producatorii de tablete se pare ca au alta treaba. Am injurat Samsungul la greu pe tema asta – am o tableta de 10 inch si m-am gandit sa-mi iau un dock. Unul cu iesire hdmi, s-o pun pe TV pentru niste jocuri intr-un emulator de SNES. Ghinion. Nu este dock cu iesire HDMI, exista doar un dock stupid ce are doar un port proprietar Samsung (ca si ala de pe tableta). Bun, se pot cumpara adaptoare, dar in pana mea, daca cumpar adaptor de HDMI ala nu si incarca tableta. In schimb, pentru tableta de 7 inch, care sta in portrait in dock, exista dock cu iesire HDMI + portul ala proprietar. Ca deh, de ce ai folosi HDMI la o tableta de 10 inchi, care sta in dock in landscape, ca si televizorul, cand poti folosi tableta de 7, in portrait, sa ai imagine numai pe 30% din suprafata TV-ului. Si ma gandeam ce bine mi-ar prinde un dock cu 3-4 porturi USB, iesire audio, intrare de alimentare, iesire video si ma gandeam ca poate face Samsung asa ceva si pentru tableta mea de 10 inch. P*la, n-au facut, ca s-au obosit sa faca asa ceva pentru un telefon (Note 2). Pe bune, aia de la Samsung care iau deciziile astea sunt extrem de tampiti.

    @neagrigore
    Canonical a incercat prima data sa ofere doar softul. De fapt, inca mai sunt disponibile imaginile alea de Ubuntu ce-l poti rula intr-un chroot pe Android, dar nu s-a inghesuit lumea sa le foloseasca, decat cel mult ca si un exercitiu, pentru ca nu prea ai ce sa faci cu Ubuntu pe telefon/tableta (eu l-am incercat pe tableta si… l-am pornit, mi-am zis ok, dupa care m-am intrebat de ce as folosi Firefox in Ubuntu ala si nu Chrome in Android). Si atunci, aia de la Canonical, in netarmuita lor intelepciune s-au gandit ca daca tot n-a fost lumea interesata, hai sa faca ei un telefon cu Android ce-o sa ruleze un Ubuntu chrooted.

    Reply
  4. bubu

    Mare dreptate cu aia cu convergenta. Cum incearca el Ballmer sa ne convinga ca mausu e un dispozitiv demodat, si cum trebuie sa apasam cu el pe butoane cat China, doar ca sa fie interfata la fel ca pe tableta….

    Daca mausul s-ar fi inventat azi ar fi prezentat in toata media ca “the next step” in periferice…futu-i in nas de idioti…

    Reply
  5. AdrianG

    Eu am mai zis si pe alte bloguri, in comentarii ca Buhnici trebuia sa ramana la domeniul auto, ca la IT nu are treaba, dar mi-a sărit lumea in cap. Cică are emisiune la protv… asa si?

    Reply
  6. nexus

    Telefonul ca “simbol social”… asta pare sa vizeze “dar nu e la fel de bun/mare/tare/super-extra ca un iPhone”. Nu conteaza ca nu poti schimba acumulatorul, ca nu poti folosi un amarat de incarcator pe micro USB ca la majoritatea porcariilor tehnice de acum, ca stai la … Apple daca poti sau nu sa instalezi ceva etc. Conteaza doar ca “arata misto” si “e scump” ceea ce iti garanteaza un loc in “societate”.
    Un telefon trebuie sa-ti asigure posibilitatea de a comunica (vezi problema Apple cu antena), de a vedea un SMS/email si a scrie un raspuns scurt (mare porcarie sa stai sa tastezi un email mai lung, iar “predictia” la scris e mai mult un impediment). Restul sunt beneficii “secundare”, mai ales ca iti consuma bateria destul de repede, si nu vor putea niciodata sa rivalizeze cu un calculator (desktop sau laptop).
    Asta include si “super fotografiile” facute cu telefonul. Mai sus de un nivel “acceptabil” nu poti ajunge pentru ca, pe langa limitarile date de dimensiune, ar costa prea mult.
    Pe scurt: chiar si daca e “un iPhone”, un smartphone este o “unealta” care face anumite chestii la un nivel acceptabil datorita faptului ca iti ofera mobilitate si o relativa autonomie. In rest, este mai slab ca putere de procesare fata de un calculator (desktop sau laptop), vezi mai greu decat pe un monitor de 21″+ (dpi nu conteaza cand trebuie sa te “chiorasti”), iar despre spatiul de stocare nu mai zic. Asa ca sa-si faca el treaba pe o porcarie care poate sa nu te tina nici macar pana seara daca tot ai nevoie de ea.
    Problema foarte grava, care nu pare sa fie discutata, este masura in care producatorii actualizeaza OS-ul pe telefoane sau, mult mai probabil, prefera sa le lase de izbeliste ca sa fii silit sa iei un model mai nou (care este si mai scump, normal). Daca tot faci pe telefon “tot ce ai nevoie”, poate este si securitatea o necesitate…

    Reply
  7. pretender

    Dupa enspe androizi pe smartoace, azi mi-am luat un sonim; pentru gps un navigator ok (tom tom go600), pentru net o tableta de 10.
    Dupa ani de zile de combinatii ciudatele am ajuns la concluzia ca, pentru mine, cel mai bine este sa am chestii dedicate pentru fiecare sector si asa am pace… OT

    Reply
  8. enzo

    Am citi 2-3 articole/prezentari de la el de pe sait si prefer sa nu imi pierd vremea cu lectura unui om care are impresia ca se pricepe la toate. Mie nu mi se pare ca se pricepe nici macar la masini, e genul de om care iti zice ca nu se merita sa cumperi masina X pentru ca butonele sunt cu 2 centrimetri mai la stanga sau la dreapta… In functie de lozul decartat stie sa iti prezinte sau sa faca reclama. Un fel de tonomat.

    Reply
  9. petrescs

    Ce intelesesem eu despre convergenta nu se refera la faptul ca inlocuiesti definitiv notebook/pc cu un smartfone; mai degraba, daca esti pe drum il folosesti ca telefon, iar cand ajungi acasa se conecteaza (BT/WiFi/HDMI/DLNA/whateva’) la ce gaseste prin jur – o tastatura, un monitor ceva si hopa – devine full fledged PC. La urma urmei, chiar si-acum nu multi au pe-acasa vreun laptop/pc cu 4GB RAM si 128GB SSD, nu?

    Bref, nu faptul ca device-ul in sine e mic e problema, atata vreme cat se poate conecta natural la un keyboard/display rezonabil de confortabile pentru creare de continut, corect?

    Si nu m-ar mira ca inlocuitoarele notebookurilor sa fie niste cutii chioare (un fel de dockstation) cu un ecran de 13″-15″ si o tastatura full size, eventual si un extra SSD, in care sa bagi smartphone-ul intr-un fel de port PCMCIA. We’ll see…

    Reply
  10. Bogdan

    Offf! Ce poci sa spun io:
    1. Te pishi pe el de cloud cand esti in Norvegia si e 8 eur/mega (asa era acu’ 2 ani, acu or fi redus la 6) – Meeku are dreptate
    2. Te pishi pe el de card de date daca scapi telefonu’ in closet turcesc la Istanbul (chestie reala, pe bune!) sau daca te subtiaza la buzunar vre-un ciorditor de telefoane – Buhnici are dreptate

    In principiu sunt de acord cu Meeku: convergenta e o imbecilitate ieftina. Mai multe device-uri sincronizate prin cloud – date critice tinute criptat – eventual si pe suporturi mobile (pe care trebuie sa ai grija sa le scoti din buzunare cand pui pantalonii in masina de spalat – alta chestie reala!), back-up des si esti cat se poate de fail-safe.

    ~ Ador discutiile de genul asta: iPhone – Android – Whatever (Windows). Imi amintesc de rivalitatile Steaua-Dinamo.

    Reply
  11. Anod

    tipul se pricepe la anumite lucruri, dar a simtit mirosul de bani si odata cu ei a inceput sa-i scada inteligenta

    prin 2011 i-am cerut niste sfaturi pentru masini de cumparat si a zis fara logan

    dupa 1 an a inceput sa recomanda logan :)

    Reply

Leave a Reply to neagrigore Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *