În 1998 când am dat (prima oară) la facultate (energetică) am avut fix 3 colege de grupă între 16 băieți. Într-o serie de 90 de oameni aveam cu totul vreo 6. Pe la celelalte facultăți era cam la fel, poate pe la IMST să fi fost ceva mai multe fete. Pentru că părinții de fete de prin perioada aceea se ghidau destul de mult după celebra “Are mama două fete, una-i frumoasă, cealaltă este la Politehnică”.

Sigur că da, poate să vină și Bogdan cu contra-exemplul de la UMF unde sigur îți ajungea o singură mână să numeri băieții. Așa funcționa societatea noastră plină de prejudecăți. Ingineria nu-i treabă de fată așa cum nici medicina nu prea e treabă de bărbat (Bogdan, de asta ai ajuns tot IT-ist ? ).

Din fericire în zilele noastre lucrurile s-au mai schimbat și acum poți vedea suficient de multe fete în campusul Politehnicii. Dar eu unul nu cred că din cauza unei schimbări de mentalitate ci mai degrabă din cauză că meseriile tehnice au o căutare destul de mare și în domeniile astea salariile sunt și ceva mai mari. Altfel șansele să ajungi casier la Cora/Auchan sunt destul de mari chiar și cu facultate.

Și pentru că IT-ul este un domeniu în care ponderea bărbaților este destul de ridicată, companiile pornesc tot felul de “gender initiative” pentru a crește numărul de femei interesate de domeniul ăsta. O astfel de inițiativă/organizație, dar de data aceasta la nivelul liceelor și școlilor, este “Girls Who Code”. Organizația din România a pus la cale un workshop GRATUIT la mare pentru fetele care vor să se familiarizeze cu conceptul de “Internet of Things” și cu programarea.

Și în contextul ăsta apare știrea despre workshop-ul respectiv pe Reddit. Unde este făcută zdrențe de armatele de dobitoci de pe acolo pe motiv că e frumos să arăți că ai coaie dacă șezi în spatele tastaturii. Cele câțeva pagini de comentarii sunt pline de remarci sexiste, de miștouri ieftine și chiar de atacuri la adresa organizatorilor workshop-ului.

Mi-e greu să-mi dau seama unde pot fi încadrați bezmeticii de pe Reddit. Or fi puțoi de liceu care n-au altceva mai bun de făcut sau poate chiar sunt o sectă de programatori din ăia care se potrivesc perfect tutoror prejudecăților, plini de coșuri și lucrând departe de lumina naturală, speriați că dacă intră prea multe fete în domeniul ăsta vor fi nevoiți doamne ferește să interacționeze LIVE cu vreo persoană de sex opus și asta s-ar putea să le dea un stack overflow și să se trezească cu un segmentation fault.

Urât mă băieți, foarte urât…