Mă uit în ultimele zile la grămada care comentează deciziile guvernului privind micșorarea fondurilor de salarii și pensii. Cu puține excepții sunt 2 tabere. A bugetarilor nemulțumiți și dornici de grevă (a naibii chestie, nu sare nimeni la grevă când vede că instituția în care lucrează cheltuie banii cu voioșie pe prostii) și a salariaților de la privat care bat zgomotos din palme de bucurie că a venit și vremea bugetarilor. Cum din fericire (sau nefericire) intru în ambele categorii, am o opinie ceva mai echilibrată (da’ tot îmi vine să-i înjur pe ăia care-mi dau ca exemplu guvernarea Năstase).  Accept situația ca fiind nasoală și măsurile luate ca fiind un pas bun înainte. Mă oftic când văd demagogia ieftină a celorlalte partide politice, partide care în public se bat cu pumnul în piept că dacă erau ei la putere nu se întâmpla asta și în privat se bucură că nu-s puși ei în situația de-a fi la guvernare. Sper ca valul de greve care va urma să nu-i facă să cedeze și sper ca valul de greve să-i forțeze să facă și alte economii prin zonele pe unde bugetul este cheltuit inutil. Înjur cu aceeași patimă faptul că s-au trezit de abia acum să facă treaba asta.

Mi-aș dori să văd în fiecare instituție publică un manager care să privească instituția respectivă ca pe-o firmă oarecare cu un buget fix din care trebuie să se descurce. Și să eficientizeze procedurile de lucru în așa fel încât angajații să-și facă treaba cât mai aproape de perfecțiune dar să fie și mulțumiți de banii primiți pentru munca depusă. Da, SF-uri, știu. Dar reducerea fondului pentru salarii ar trebui să fie privită ca un șut în cur care-ți permite să faci un pas înainte.

Și zău că n-am văzut pe nicăieri pe cineva care să constate o chestiune simplă și de bun simț și să ajungă la o concluzie tragică. România nu e un stat care produce bani. Și o bună parte din firmele private care au înflorit pe la noi, au înflorit făcând afaceri cu statul. Evident că nu e în interesul “aleșilor” dar ia să presupunem prin absurd că statul se decide brusc să facă afaceri pe bune sau chiar să reducă la sânge cheltuielile și să controleze fiecare contract. Să vedem câți dintre “privații” care acu’ se bucură c-a venit și rândul bugetarilor constată că, a naibii ironie a sorții, ei tot din bani de la buget trăiesc.

La urma urmei suntem toți în aceeași oală și deocamdata fierbem la foc mic.