2 idei

1. E a 3-a oară când ajung în “Niște domni și fii”. Pe Covaci. Mic, comod, plăcut, atmosferă mișto. Genul de bar pe care mi l-am dorit întotdeauna. Genul de bar făcut în principal pentru a strânge prietenii dornici de-o băută. Stilul de muzică auzită în boxe – punk. Dar nu deranjant. Nu mă omor după genul respectiv dar nici nu-mi displace și după câteva beri chiar e plăcut să descoperi că UNELE piese sună bine. Dacă într-o bună zi voi avea bani să-mi deschid o afacere îmi voi deschide un bar în stilul ăsta. Poate cu muzica un pic schimbată însă, în rest, aș plagia absolut tot.

2. Încerc din răsputeri să-i înțeleg pe cei tineri dar blazați. Blazați din punct de vedere profesional, material, personal. Ce naiba, tinerețea ar trebui trăită și ar trebui să însemne în primul rând speranță, când ești tânăr poți să visezi că faci diverse treburi. Într-o anumită măsură ar trebui să faci niște pași pentru a-ți urma visele. Dar în nici într-un caz să nu ajungi blazat la 20 de ani. Să te plângi că nu ai un viitor dar, în același timp, să nu faci nimic în privința asta. Cum am ajuns aici ? Ascultându-i pe doi tineri aflați în jurul vârstei de 20 de ani, discutând despre suspendarea lui Băsescu. Părerea lor este că mai bine se duc și se îmbată într-un bar decât să voteze în referendum. Bravo băieți. Stați capră, ușor relaxați și gata. S-ar putea să vă și placă.

2 Comments 2 idei

  1. nexus

    Nu cred ca problema cu “ma imbat sa uit de toate” (sau “fumez ca sa ma maturizez”) tine neaparat de faptul ca sunt blazati.
    Sunt cretini si traiesc in mica lor lume imaginara in care banii vin de la mama si de la tata si se duc pe bautura, petreceri, haine de firma si schimbat mobilul cat mai des.
    La noi nu se mai face o educatie, ca sa spun asa, in privinta ideii de responsabilitate. Majoritatea tinerilor vor de toate fara sa faca de fapt ceva. Si votul este una din chestiile de facut. Daca nu votezi cand sunt alegeri, nici nu ai dreptul sa te plangi pe urma ca merge ca dracu’ treaba.
    Iar faza cu “hai sa placam din tara” e alta mare tampenie – unde te duci nu stai degeaba si pica miile de euro din cer. Trebuie sa muncesti mai mult decat in tara si este posibil sa fi platit mai prost decat un “localnic” tocmai pentru ca esti strain. Dar toti viseaza ca oamenii care pleaca la munca in Vest se intorc sigur cu saci de bani, asa cum multi din mediul rural cred ca daca esti in Bucuresti curg banii la chiuveta.
    Daca nu se incepe si la noi o “popularizare” a ideii de responsabilitate (dincolo de simpla imbogatire a vocabularului), sunt sanse sa creasca foarte mult numarul acestor… “blazati” (ca sa fiu politicos si sa nu spun “betivi descreierati”).

    Reply
  2. io

    2. Pentru că le e frică de eșec, pentru că le e frică să riște, pentru că e mai comod așa, fără să miște un deșt.
    Pentru că așa au fost educați, de părinți cu mentalitatea din comunism: să nu deranjeze, să nu ia atitudine….

    Reply

Leave a Reply to nexus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *