Aleșii noștri (în cifre)

electionAm vaga impresie că majoritatea concetățenilor mei au memoria atât de scurtă încât nu prea realizează cine i-a condus din decembrie 1989 încoace. Și din cauza asta m-am gândit că ar fi o idee bună să compilez niște date de prin diverse surse credibile (cum ar fi BEC, știrile din presa vremii despre alegeri, ș.a.m.d.) ca să ne facem o imagine mai de ansamblu. Așa poate realizăm care dintre partide a avut cei mai mulți oameni prin aparatul de stat în toți anii ăștia ca să ne facem o imagine de ce merg lucrurile așa cum merg prin țărișoara noastră.

Pentru asta am strâns datele inginerește în 3 tabele. Primul tabel este legat de alegerile locale din România și conține numărul de mandate de primar, de consilieri locali și de consilieri județeni câștigate de partide (nu am găsit peste tot date legate de consilierii locali/județeni) din 1992 până în prezent.

Cel de-al doilea tabel este legat de alegerile parlamentare și conține numărul de mandate de senatori și de deputați câștigate de partide din 1992 până în prezent (împreună cu numărul total de senatori și deputați, ca să vă faceți o idee cam cum a crescut numărul acestora de-a lungul anilor).  Al treilea tabel e mai mult un timeline, prezintă guvernele României din 1990 până în prezent (o să ofer explicații sub fiecare în parte).

Haide să vedem.

La alegerile locale în România, din 1992 până în prezent situația se prezintă cam așa (sursele: BEC, Wikipedia, presa vremii) :

excel_2016-11-08_16-33-10

Nu am găsit date exacte în ceea ce privește numărul consilierilor județeni în perioada 1992-2008 așa că am preferat să las necompletat. Oricum, situația era asemănătoare cu cea de la consiliile locale. Am marcat cu roșu diversele denumiri ale PSD-ului de-a lungul vremurilor. La alegerile din 2012 situația a fost un pic mai ambiguă în sensul că PSD-ul a candidat în alianța USL împreună cu PNL și și PC dar fiecare din partidele din cadrul alianței au candidat și separat în anumite locuri. Așadar situația la primării/consilii în 2012 pentru alianța USL stă exact așa cum este prezentată în tabel (USL a câștigat 1324 de mandate de primar iar PSD-ul încă 379 separat de cele 1324, nu DIN cele 1324).

Pentru alegerile parlamentare avem următoarele date :

excel_2016-11-08_16-09-40

În cazul ăsta, în 2012 alianța USL a câștigat la comun numărul de mandate de senatori și deputați. Adică la Senat au câștigat 122 de mandate împărțite după cum urmează : 59 PSD, 50 PNL, 8 PC, 5 UNPR. La fel, am marcat cu roșu diversele forme luate de PSD de-a lungul timpului.

În contextul ăsta am putea să facem un mic calcul și chiar dacă vom compara mere cu pere haideți să vedem câți membri aleși a avut PSD-ul de-a lungul timpului comparativ cu următorele partide de pe listă, oricare ar fi ele (nu compar PSD cu PNL, compar PSD cu oricine altcineva de o doctrină oarecum diferită de PSD).

Păi din 1992 încoace PSD-ul a avut în funcție (conform tabelelor) 8584 de primari aleși la nivel de țară. Comparativ cu ei, al doilea partid (oricare ar fi el), a avut doar 4013 primari aleși. În 2012 am considerat numărul total de primari USL+PSD iar următorul partid a fost PD-L-ul, fiind următorul partid dintr-o altă alianță. Oricum, diferența era suficient de vizibilă cu sau fără metoda asta de calcul.  Cred că-i suficient de clar că situația nu stă diferit în cazul consiliilor locale/județene.

La parlamentare, PSD-ul a avut în funcție de-a lungul timpului 317 senatori și 752 deputați conform tabelelor. Nu am luat în calcul migrările politice sau alte manevre făcute după alegeri ci doar situația la data alegerilor. Comparativ cu PSD, următorul partid clasat (oricare ar fi fost acesta) a avut în funcție 247 de senatori și 575 de deputați.

Guvernele României, din 1990 până în prezent, arată cam așa :

excel_2016-11-08_16-10-21

Am marcat cu verde guvernele care nu au avut o influență directă din partea PSD,  cu roșu guvernele “pure” PSD și cu portocaliu celebrul guvern Tăriceanu care a rămăs în funcție după remanierea guvernamentală având doar miniștri de prin PNL și UDMR dar cu susținere parlamentară de prin partea PSD. Și a tot a avut susținerea asta până spre final de 2008 în preajma alegerilor.

Cu alte cuvinte, din cei 27 de ani trecuți de la revoluție până azi, 18 ani ne-a cam condus PSD-ul și doar 9 ani am fost conduși de alte guverne. Dacă corelăm un pic datele și cu sprijinul parlamentar avut de acele guverne, lucrurile stau chiar mai “roz” de-atât.

E utilă o imagine din asta de ansamblu pentru gigeii ăia care comentează că PSD nu avea cum să facă rău în 27 de ani că nu a guvernat atât de mult. Nu numai că a guvernat suficient de mult dar a deținut și deține în continuare puterea absolută la nivel local în câteva județe, cu totul întâmplător alea printre cele mai sărace din țară. Alea în care nu există investiții sau programe de investiții și în care oamenii sunt ținuți captivi într-o sărăcie lucie și li se promite din 4 în 4 ani câte-o traistă cu mălai și ulei ca să aibă onoarea de-a fi conduși de aceeași șnapani. Sau poate uităm care partid e plin de “baroni locali”.

Nu știu voi, dar eu unul când aud de pe la Dragnea & Co.  căcaturile cu “guvernul zero” despre guvernul Cioloș stau să mă gândesc exact la situația prezentată mai sus și la faptul că noi la 27 de ani după revoluție nu am fost capabili să construim o infrastructură rutieră, am distrus complet învățământul (mulțumită știm noi cui), futem sistematic micii întreprinzători și dăm vina pe Soroș, pe reptilieni, pe agenturile străine și pe absolut oricine altcineva în afară de jigodiile care ne-au condus în toți anii ăștia. În rest rămâne cum am stabilit.

L.E. În cazul în care cineva are nevoie de Excel-ul cu datele, îl poate descărca de aici.

5 Comments Aleșii noștri (în cifre)

  1. fish

    Micule, o observatie: mai fa o tzira de efort, pune tabelele in forma de grafice, numerele sint faine pt cei care au chef sa dedice 3 neuroni sa le citeasca, da’ graficele au mai mult impact.

    Si fa si niste gifuri cu harta – un fel de timelapse – sa se vada din avion.

    Reply
    1. Radu

      Meh, îl/le pun la dispoziție în format xlsx. Sunt sigur că le poate aranja cineva grafic mai bine decât mine.

  2. Dezmirean Alexandru

    Excelent. Pt cine mai pune botul la flatulațiile verbale ale lui Dragnea, Ponta, Tăriceanu & Co….sunteți praf!

    Reply

Leave a Reply to Dezmirean Alexandru Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *