Conferințe-n criză

În perioada asta am dat pe la două conferințe “IT related”. Prima fiind “Cisco Connect” și cea de-a doua fiind “VMware Evolve”.  Și ca un pișcotar nenorocit ce sunt, după ce că m-am dus pe gratis (la Connect, că la VMware a fost oricum gratuit), tot comentez.

De pe la standurile de lângă conferință am tot primit pixuri și alte prostii. La standul VMware din cadrul Cisco Connect am primit o lanternă din aia la care tre’ să dai la labă ca să se aprindă. Nu cred că nu mă pricep la dat la labă da’ pur și simplu aia nu funcționa. Am făcut-o (lanterna, perverșilor) când am ajuns acasă, lipind unul din firele desfăcute de prin interior. Deh, chinezărie ieftină.

Astăzi, la VMware Evolve, am primit de la standul Veeam o bilă verde de silicon cu led în interior. Care-ar trebui să se aprindă dacă dai cu bila-n ceva tare. Papuci, nu se aprinde. Pe asta n-am cum s-o mai repar așa că mâța mea să se obișnuiască s-o vâneze și fără leduri.

În punga promoțională de la VMware am mai primit și un pix care nu scrie deși am suflat în el până m-am făcut albastru. La Cisco Connect badge-urile au fost de carton cu numele scris pe un sticker și lipit deasupra.

La ambele conferințe, dacă ieșeai în timpul sesiunilor să bei un pahar de apă pe afară, mureai de sete. Nu primeai nimic până la pauză. Azi lumea vâna pe la ora 10 cafea de cred c-aș fi scos banii de parcare (30 de lei la Crowne Plaza) dacă veneam cu un termos la mine.

Și mă întreb și eu, chiar așa nașpa e încât nici măcar materialele promoționale nu-s făcute decent ?

În rest reușită conferința de azi (VMware Evolve)  și prezentările chiar interesante. Da’ deja la 3 când iar vânam apă pe acolo cu limba scoasă n-am mai rezistat și-am tăiat-o spre casă.

 

15 Comments Conferințe-n criză

  1. Bros

    Și mă întreb și eu, chiar așa nașpa e încât nici măcar materialele promoționale nu-s făcute decent ?

    Pe naiba, e doar lipsa totala de bun simt a miticilor organizatori. Cat sa fii de lipsit de bun simt sa nu verifici calitatea obiectelor promotionale pe care le vei imparti la prezentarea ta si sa te mai si astepti sa te aprecieze lumea??

    Reply
    1. Meekuu

      Dacă eram un eventual utilizator viitor, niște răhățele promoționale ieftine și nefuncționale mi-ar fi arătat fix atenția la detalii pe care-o acordă clienților.
      Noroc că le folosesc oricum produsele și n-o să dezinstalez acu’ vCenterul (mai ales pe ăla piratat :P) din cauză că nu mi-a mers lanterna de la ei ;).

  2. Adrian Raducanu Clico

    M-am ocupat de alta conferinta, incepe cu J, in aceeasi zi cu Vmware. Prima chestie pe care am schimbat-o a fost asta cu bauturile. M-a costat foarte putin in plus, poate fi deloc, in functie de hotel. La gadget-uri, pixuri si alte prostii este un risc destul de mare, ca nu le controlezi.

    Reply
  3. 0lister

    Eu am primit doar un stick de la Bitdefender (in afara de punga primita la intrare). Stickul arata bine conform noului logo de la Bitdefender.
    Dar e de 4Gb. Am ramas interzis ca nu am mai primit un stick moka de asemenea capacitate din 2008 :))

    L-am prins cu superglue pe monitor (langa minioni) si le spun la toti ca e noul peste de sticla de pe TV :)

    Am avut apa la mine (3 sticle de juma’) daca cereai …
    PS
    Oricum ai imbatranit man ….

    Reply
  4. Adrian Raducanu Clico

    Juniper Day. Treaba este simpla, avem una bucata vara, este cald, tin la confortul personal si mi se pare normal ca toata lumea sa beneficieze de acelasi lucru. Inca o data, costul este infim.

    Reply
  5. Silviu

    30 DE LEI PARCAREA?
    De banii ăia o laşi/parchezi la o spălătorie şi o iei gata spălată (interior/exterior). :D
    Cât despre stick-uri, am primit unul de Crăciun de la ceva reprezentant Epson. Este de 1Gb şi cred că e USB 0.1 că viteza parcă ar fi de modem la 56kbps. >:|

    Reply
  6. Gheo

    Eh, gestul conteaza.
    Cred totusi ca e o neintelegere la mijloc: ideea de baza era ca unii dintre expozanti sunt asa de valorosi incat nici nu mai au nevoie sa arunce cu promotionale in tine, vizitatorul – din contra – tu ar trebui sa aduci, din proprie initiativa, ceva ofranda de acasa, la backpack, o cafea la termos, o apa cu lamaie, un pix care nu scrie etc.

    Reply
  7. enzo

    Unde’s vremurile cand la prezentari si traininguri Cisco primeai un head-set Jabra din ala de 500$ bucata….

    Reply
    1. Meekuu

      La VMware au fost gagici bunuțe în general. Spre deosebire de Cisco Connect unde nu găseai decât la standul Orange.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *