Ce întrebare ? Extrem de simplu. Te duci să-ți faci niște investigații într-un spital de stat. Ah, și știți de ce-i zice “spital de stat” ? Pentru că aveți de stat, nu glumă.

Pleci frumușel dis-de-dimineață de acasă prin minunatul trafic din București și ajungi la spital. Parchezi mașina (dacă ai unde, dacă nu te rezolvă țiganii din jur) și înarmat cu trimitere de la medicul de familie, buletine de analize și toate cele te duci la camera de gardă să ți se facă fișă de internare.

Deși nu stai peste noapte în spital, așa e procedura. Și pentru că așa e procedura ești taxat rapid și de 70 de lei (din care 60 de lei reprezintă taxă pentru confortul hotelier de care beneficiezi în spital).   Nu, nu fiți naivi și nu vă așteptați la pahare cu umbreluțe, masaj la tălpi și un eventual happy-end.

Cu banii luați dar încă virgin ești îndrumat spre etajul cu secția respectivă. Cum medicul de familie care te-a trimis aici a vorbit deja cu doctorița care ar trebui să te vadă ești optimist și te gândești că vei scăpa rapid.  Așadar te duci la intrarea în secție și o aștepți pe doamna doctor.  Și aștepți. Și aștepți.  Și îți faci masaj la tălpi și singur învârtindu-te pe culoare. La un moment dat apuci să schimbi 2 cuvinte cu doctorița și îți spune că e foarte ocupată acum dar revine imediat ce termină. Nu ești singurul care se învârte pe acolo, mai sunt și alții. Și ca să fie toată lumea sigură că doctorul îi bagă în seamă stau pe culoare cât mai aproape de birouri. La un moment dat una din asistente îi poftește pe toți afară. Tu ești singurul fraier care pleacă. O oră mai târziu îți faci curaj și te întorci. Nu s-a schimbat nimic, ăia sunt tot acolo ciorchine, sunt ignorați total.

Cu ceva timp înainte să se facă 4 ore de când aștepți, vezi o asistentă cam bezmetică învârtindu-se pe acolo. Și-o auzi întrebând pe unul din pacienții de pe culoar cum îl cheamă (tu fiind la 2 metri de ei), cum spune buimacă “ah, caut un bolnav” și cum pleacă mai departe spre saloane. Un sfert de oră mai târziu vine și la tine, te întreabă cum te cheamă și la auzul numelui tău exclamă un “aaah, de când vă caut !!!”. Te abții din răsputeri să nu-i fuți un dos de palmă peste ochi și să n-o întrebi “da’ de ce mă-ta-n cur nu strigi numele pe culoar”. Te abții pentru că tu ești un om civilizat, cu cei 7 ani de-acasă. Îi dai frumeșel buletinele de analize, mai lămurești cu ea ce e de lămurit  acolo și pleacă spunând “să vedem ce zice doamna doctor”.

Doamna doctor apare o oră mai târziu zicând că trebuie să facă vizitele acum dar să mai stai puțin că imediat după vizite are timp si de tine și te asigură că nu va pleca până când nu te vede. Cu bara de status pentru “speranță” refăcută începi din nou să aștepți. Fix când ești pe cale să îi strângi de gât pe toți apare iar asistenta bezmetică care-ți transmite candid să vii mâine dimineață la ora 8 fix că azi nu mai poate doamna doctor.

Noroc că nu-s armele de foc legale în România…