Cum să te lepezi de Pilsner

V-am mai povestit eu cum a început să nu-mi mai placă berea normală Pilsner după ce-am fost în vacanță în Belgia. A trecut un an jumate de atunci și tot nu sunt capabil să mai simt plăcerea pe care-o simțeam înainte când dădeam pe gât vreo sticlă de Beck’s sau Carlsberg.

De aia acum am ajuns să beau mai mult weissbier. În rarele momente când mă duc pe la niște beții în grup și nu am de ales beau și pilsner. Dar e băută așa, mai în silă. Ca pe apă doar că are un pic de alcool și ajută la conversație.
Fiind ditai burtosu’ a prins bine un pic de moderație la capitolul ăsta. Din păcate pentru mine am găsit Primator Weiss-ul în Auchan/Cora, Auchan-ul a început să aducă beri bune și interesante și pasiunea mea nu a dispărut complet doar s-a rafinat. Într-una mai costisitoare. Dar oricum, nu mai dau pe gât berile ca înainte ci îmi este suficient o bere/două băute într-o seară odată la 1-2 săptămâni. Și pentru că e posibil ca experiența mea să-i ajute și pe alții să scape de această povară înfiorătoare care este consumul de bere m-am gândit să vă fac un mic ghid.

Întâi și întâi să ne reamintim tipurile principale de beri. E un domeniu atât de vast și berea poate fi o băutură atât de complexă încât ne rezumăm doar la varietățile principale.

1. Ale – Berea de tip ale este fermentată la cald, cu fermentație secundară în sticlă, din ingrediente tradiționale (malț, hamei) și cu drojdie selecționată. Aici există o mare varietate de subtipuri (Pale Ale, India Pale Ale, Mild Ale, American Ale, Burton Ale, Amber Ale, Irish Red Ale, Strong Ale,  Scotch Ale).

2. Stout – Berea stout este o bere neagră produsă din grâne prăjite (malț din orz). Și aici există mai multe subtipuri, Imperial Stout, Milk Stout, Porter, Outmeal Stout sau mult mai cunoscută Dry sau Irish Stout (Guinness).

3. Wheat – Berea albă (weissbier, witbier, weisse, weizen) este o bere care folosește și malț din grâu pe lângă malțul din orz și folosesc în principal fermentarea la cald.

4. Lager –  Este cel mai des întâlnit tip de bere, fiind o bere cu fermentare la temperatură joasă. Interesant este că inițial berile de tip Lager erau beri închise la culoare, berea blondă (Pale Lager) apărând ceva mai târziu.

Berea belgiană nu poate fi inclusă ușor într-una din categoriile de mai sus. Belgienii au metodele proprii de a fabrica berea și pe lângă metoda de fermentare (este folosită cel mai des totuși fermentarea la temperatură înaltă, similară cu berile de tip ale), belgienii pun în bere și diverse alte condimente. Din acest motiv berile lor au gust și arome mult mai complexe. Până să beau beri belgiene nu credeam vreodată că gustul unei beri poate fi atât de complex și că pot degusta o bere la fel cum pot degusta un whiskey sau un vin bun.

Revenind, ideal ar fi să vă cumpărați un bilet spre Belgia (recomandat Bruges) și să vă apucați să luați la picior cârciumile de pe acolo. Neaparat 4-5 zile minim. Distanța mare față de casă și oferta mai mult decât variată de beri disponibile o să fie de ajutor.

Dar un drum dus-întors până în Belgia și cazarea pe o săptămână înseamnă o cheltuială cam mare. Nu o să reușiți în veci să vă convingeți prietena să meargă cu voi în Belgia pentru că vreți să beți bere. Bruges-ul o să vină în ajutorul vostru totuși fiind un oraș superb și suficient de romantic încât să puteți să împăcați și varza și capra (decideți voi cine-i varza și cine capra). Însă e posibil fie să aveți alte planuri de vacanță fie să nu fiți dispuși să plătiți o sumă atât de mare pe un concediu ca să beți bere.

Atunci vă vine în ajutor globalizarea. Sunt câțiva întreprinzători și pe la noi care aduc beri din Belgia (și nu numai). Ce-i drept, nu veți găsi aceeași ofertă bogată ca la mama lor acasă dar puteți face o cură de bere belgiană timp de câteva zile, suficient cât să vă lecuiască de berea găsită de obicei prin supermarket-uri/terase. Eu știu de www.beeracademy.ro și de www.casaberilor.ro. Este posibil să mai fie și altele, dacă le știți puteți lăsa link în zona de comentarii.

Odată luată legătura cu un astfel de magazin (online sau nu), ideal ar fi să va faceți provizii suficiente pentru vreo 5 zile. Voi vă cunoașteți toleranța la bere, câte beri puteți bea pe seară. Luați suficiente cât să vă matoliți ușurel dar fără să vă îmbătați și să cădeți sub masă.

Aveți grijă, berile belgiene pleacă de la o alcolemie ceva mai mare decât 4,5% abv (sau chiar mai puțin la draft-urile îndoite cu apă) cu care suntem noi obișnuiți.  Începeți cu niște beri mai slabe, mai apropiate de ceea ce beți în mod obișnuiți. Și chiar dacă sunteți băutor de bere neagră, încercați în primă fază să nu beți berile quad sau beri peste 9% abv (alcohol by volume). Limitațivă la berile care au în jur de 6-7% abv dar fiți creativi și variați că aveți de unde. Berile belgiene au arome diferite și gusturi diferite.

Puteți începe ușor cu  o bere Pater Lieven Blonde de DOAR 6,5% abv. și puteți continua cu Abbaye de Forest, St. Bernardus Pater 6 sau chiar Grottenbier.

Pe măsură ce vine pofta puteți trece la berile de 8%. Aici oferta celor de la beeracademy este mai largă și găsiți mult mai multe beri bune. O să vă spun preferatele mele, începând cu berea care se află la ora actuală în topul preferințelor. Mă refer aici la Tripel Karmeliet. E berea pe care-o beau întotdeauna pe îndelete, degustând-o încetișor. Cere neaparat un pocal din care să-i poți aspira cu nesaț toate aromele. Și s-ar putea ca la mine berea asta să fi fost cea care-a declanșat respingerea berilor de tip lager. Dar cum gustul este subiectiv, vă mai îndemn să gustați și Hopus, Barbar Blonde, Pater Lieven TripelLa Cre Tonnerre (bere cu adaos de rom cubanez), Steenbrugge Triple (o altă bere excelentă) sau Cuvee des Trolls Triple .

Din a 2-a, a 3-a zi alternați beri mai slabe cu berile mai tari sau mai dark. Berile mai închise la culoare au un gust mai pronunțat de alcool (chiar dacă unele din ele sunt mai slabe decât beri mai deschise la culoare).

Cheia exercițiului ăsta este diversitatea. Dar dacă găsiți cumva o bere preferată (pentru mine am mai spus-o, a fost Tripel Karmeliet), nu ezitați s-o “folosiți” cât mai des în cadrul “exercițiului”.

O altă treabă curioasă, de cele mai multe ori când am băut bere belgiană nu am simțit nevoia să ronțăi ceva cum eram obișnuit atunci când consumam bere “tradițională”.  Dar este util între 2 beri diferite să “speli” papilele gustative cu o felie de brânză nesărată sau cașcaval. Te ajută să simți complet gustul berii următoare.

După aproximativ 5 zile de beri belgiene încercați să beți un Pils din comerț. Faceți o aroganță și luați chiar un Carlsberg sau Heineken. Dacă o puteți bea fără să strâmbați din nas înseamnă că papilele voastre gustative sunt deja o cauză pierdută.

Disclaimer: Articolul NU este o reclamă la magazinul de beri. L-am folosit doar pentru exemplificare și pentru a vă ajuta pe voi cu o sursă pentru berile respective. Nu am primit un sfanț de la ei ca să le pun link-urile pe aici (ce-i drept, n-aș putea refuza însă niște Tripel Karmeliet dacă fac vânzare de pe urma mea).

5 Comments Cum să te lepezi de Pilsner

  1. Sebastian

    Am fost de două ori în Belgia și am probat mai multe beri. Până la urmă am venit acasă cu cantități impresionante de Brugse Zot și Straffe Hendrik quadruppel. Și am mai băut cu plăcere trapiste (Rochefort și Westmall). Acasă (Germania) bem mai mult Weizen, că găsim mai pe toate drumurile – Paulaner, Franziskaner, Hoegarden șamd. Din păcate nemții au înțeles greșit ideea cu aromele și strică berea cu tot felul de sucuri ciudate – vezi toată gama Veltins. Bere blondă mai beau doar când sunt de gardă, fără alcool.

    Reply
  2. d.orin

    Mmm… Un post pe gustul meu! Si cu bere, si cu multa bere!
    In Belgia recomand sa dati o fuga in Leuven. Fix in piata centrala gasiti pub-ul The Capital care serveste fix peste 2000 de tipuri de bere. Da, doua mii. Si orice ai comanda, iti vine in pahar propriu.
    Nu stiu daca imi place mai mult berea sau felul in care se face servirea berii sau pur si simplu felul in care belgienii au grija si respect fata de bere.

    La The Capital am ajuns in urma recomandarii unui taximetrist, care ne-a argumentat ca Stella e o bere pentru studentii saraci care vor sa-i doara capul a doua zi…

    Reply
  3. Dragos

    Si in Bruxelles exista un pub numit “Delerium” cu peste 2000 de sortimente de bere, fiecare cu paharul ei. Recomand!

    Reply

Leave a Reply to Ultimul Piefig Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *