Momente "epice"

S-ar putea să mai fi povestit odată chestia asta pe aici da’ uite că nu mai găsesc acum articolul exact și nah, oamenii bătrâni oricum povestesc de câte zece ori aventurile din tinerețe.

Era un început de vară, cam cum e acum. Pomișorii erau înverziți, păsăricile și albinuțele au început să se fută pline de veselie, ce mai, o simfonie. Iar campusul politehnicii e un loc minunat pentru păsărele, albinuțe și tineret venit să se plimbe. E plin de cotloane și locuri în care pomișorii proaspeți înfrunziți creează adevărate oaze de liniște. Un astfel de loc se află pe undeva prin spatele corpului de clădire EG, unde iarna există derdelușul ăla care-a facut fericite întregi generații de copii de prin împrejurimi. Ei, întâmplarea face ca ferestrele unei săli în care am eu acces să dea fix în colțul cel mai liniștit și acoperit de priviri indiscrete de pe acolo. Iar inginerii constructori și/sau arhitecții care-au proiectat politehnica au nimerit marginea exterioară a ferestrei în acel loc la aproximativ 1m de pământ. Și tot întâmplarea face să am treabă într-o seară, undeva pe la ora 10, fix în sala respectivă. Cobor relaxat scările spre acea sală (pentru studenții din poli, e vorba de EG102), descui ușa și aprind lumina.

Moment în care văd pe marginea exterioară a ferestrei un spate de gagică și în fața ei un tânăr care muncea de zor. M-am oprit și eu, s-a oprit și el. Tipa s-a ascuns cu fața în pieptul lui iar el se uita la mine complet nedumerit. Am zâmbit, i-am făcut un semn de ok, am stins lumina și-am plecat. N-aș fi vrut să fiu în locul lui în momentul ăla deși îmi place să cred că dac-au rămas împreună acu’ probabil își aduc aminte cu amuzament de momentul în care-au fost surprinși făcând sex pe marginea politehnicii.

Mi-am adus aminte azi de povestea de mai sus când am oprit mașina la un stop și pe una din fântânile de la Unirea, fix în dreptul mașinii mele doi tineri (un tânăr și-o tânără, că în vremurile astea trebuie să specifici exact) se sărutau de zor. Iar din mașina mea se auzea prin geamurile larg deschise următoarea melodie de dragoste :

Tenacious D – Fuck Her Gently Official Video

5 Comments Momente "epice"

  1. nexus

    S-au poate tanara apara Politehnica. El a zis ca-si baga si ea a sarit sa apere “reputatia facultatii”. :)))) Prin ORICE mijloace, desigur…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *