PCGarage fiind măgari

Uite o temă extrem de interesantă de discuție. Povestea întreagă o vedeți la Bogdan pe blog, eu v-o spun doar pe scurt.

Cumperi un produs la prețul de, să spunem, 100 de lei. Ai garanție 2 ani. În perioada de garanție produsul se strică și e genul acela de produs care nu prea poate fi reparat la noi. Problema nasoală e că între timp prețul acelui produs s-a cam dublat. Conform legislației în vigoare (Cap. III, Art. 11) comerciantul fie repară produsul, fie ÎNLOCUIEȘTE produsul cu unul cu aceleași specificații sau, în cazul în care NU există această posibilitate, stornează contravaloarea produsului. În cazul de față e vorba de un kit de memorii (4x8GB) din care DOAR una este stricată dar tot kit-ul a fost cerut în garanție.

Ei, în cazul lui Bogdan, PcGarage decide să storneze produsul deși are la vânzare acel produs și/sau altele cu aceleași specificații (doar că evident la costurile actuale). Ba mai mult, în momentul în care Bogdan se hotărăște să nu accepte stornarea și cere tot kitul de memorii înapoi, chiar cu una din memorii stricată (pentru că-i mai ieftin să o cumperi doar pe aia decât un kit nou), ei refuză. Păi hai să vedem, 3x8GB la prețul actual costă ceva mai mult decât a dat omul inițial pe întreg kit-ul de nou. Și nu prea-i oprește nimeni pe cei de la PcGarage să repună la vânzare “resigilatele” la bucată cu prețul nou.

Uite cam așa se fute reputația unui magazin (până acum decent de altfel).

14 Comments PCGarage fiind măgari

  1. ABS

    Oh da. PC Garbage…
    Hai sa iti povestesc si aventura mea cu ei: aveam nevoie de o placa de baza mITX; intru pe site la PC Garage, gasesc placa mITX, o comand. O primesc, surpriza: era microATX.
    Ii contactez, imi zic sa o trimit inapoi prin Fan Courier, “costurile sunt suportate de PCGARAGE”. Ok, o trimit inapoi prin Fan Courier, primesc contravaloarea placii, fara banii de transport.
    Ii contactez; raspunsul lor: pai nu trebuia sa platiti, trebuia sa o trimiteti cu plata ramburs! Asta in conditiile in care NU au zis initial nimic de plata ramburs, si in plus cei de la Fan Courier mi-au spus clar ca “In cazul expeditiilor ce au ca destinatar si platitor PC Garage comanda trebuie facuta de catre acesta in scris pe mail.”
    Adica ei ar fi trebuit sa initieze toata procedura, sa trimita curierul la mine sa ia coletul etc, nu sa imi zica sa o trimit inapoi.
    Concluzia: pentru 15 lei (sau cat a fost transportul), nu mai dau nici un ban PC Garage, dau in continuare cateva zeci de milioane de RON anual celor de la eMAG.

    Si daca tot am inceput discutia, hai sa iti povestesc si de Cel :)
    Dupa faza cu PC Garage am cautat o alta placa mITX; o gasesc la Cel. Intru pe messenger cu un reprezentat de vanzari Cel, intreb de placa: da, o avem in stoc, v-o putem livra in seara asta dupa ora 18.
    Ok, dau adresa de livrare, dau numarul de telefon, tot. Imi fac ca fraierul de lucru pe la munca pana la ora 20, curierul pauza (ca nota, in seara aia era un meci de fotbal; presupun ca baiatul si-a bagat picioarele in livrare si s-a dus la meci).
    Buun, plec acasa nervos. A doua zi dimineata ii contactez iar: oameni buni, trebuia sa primesc aseara un colet, nu l-am primit. Raspunsul: pai cum, ca la noi apare ca v-a fost livrat!
    Ok, atunci daca mi l-ati livrat sa-i cereti curierului banii pe produs, ca eu nu il mai vreau.
    Dupa vreo 3-4 ore ma suna inapoi: a, stiti, a ajuns acum curierul, a zis ca v-a sunat si aveati telefonul inchis! Asta in conditiile in care telefonul a fost sigur pornit tot timpul asta si l-am si folosit la un moment dat sa-i chem unui coleg un taxi…

    Spre deosebire de stilul mioritic, experiente pozitive cu Amazon UK:
    – am comandat un kit de Windows 7 acum vreo 2-3 ani. Trimit aia coletul, astept, nimic. Ii contactez: oameni buni, nu l-am primit… Ok, ne cerem scuze, va mai trimitem unul!
    – am comandat de curand un set de barbierit, cu brici, crema, pamatuf etc. Aveau 2 seturi asemanatoare, diferenta intre ele fiind ca unul avea pamatuf din par de bursuc si celalalt din par sintetic. Comand eu cel de bursuc, primesc cel sintetic. Ii contactez: stiti, am primit coletul, dar nu e produsul X, ci Y. Verifica ei acolo ce verifica, dupa care: ok, ne cerem scuze. Cum preferati, sa ne trimiteti produsul inapoi si va trimitem cel corect in loc sau va returnam diferenta?

    Si alta experienta pozitiva, cu un magazin mic de prin UK: am comandat de la ei niste becuri LED wireless. Comanda totala vreo 150 lire (4 becuri albe, 4 becuri RGBW, 2 telecomenzi si o unitate wireless pentru controlat becurile). Primesc coletul, verific produsele; unul din becurile albe nu mergea si se auzea ceva zornaind in el.
    Ii contactez, le povestesc despre ce e vorba; ii intreb “vreti sa va fac un film sa vedeti cum zornaie si ca nu merge?”.
    “Nu, nici o problema, va rambursam contravaloarea unui bec”.
    “Ok, vreti sa vi-l trimit inapoi?”.
    “Ah, nu, nu e nevoie. Ba chiar mai mult, daca faceti vreo instalatie mai interesanta cu becurile si ne trimiteti un film, puteti sa mai castigati un set de becuri cadou”.

    Asta e. Diferenta a zeci de ani de vanzari vs coate goale, pusi pe facut repede un ban necinstit.

    [Hai ca deja comentariul meu e mai lung decat articolul tau, dar deja m-am ambalat :)]

    Reply
  2. ABS

    Si daca tot m-am incins, hai sa iti zic si de eMAG, ca nici astia nu sunt usa de biserica, dar macar stiu sa se poarte :)

    In general am avut experiente placute cu ei, dar au dat si cateva rateuri pana acum; nu mari, dar le-au dat:
    – in decembrie am comandat o tableta eBoda resigilata. Comanda facuta sambata, mi-au zis ca ridicare duminica din showroom. Ma duc duminica linistit in showroom: pauza, tableta nu era… Ma duc la un nene reprezentat de vanzari (sau cum ii cheama), se uita asta pe sistem… cica “da, ar fi trebuit sa fie aici, dar nu este”. Asa ca am anulat comanda si am facut alta cu livrare acasa.
    – acum vreo 2 saptamani m-am enervat pe frizeri, ca am vrut sa ma tund si nu am gasit nici o frizerie deschisa, asa ca m-am hotarat sa imi iau aparat de tuns. Intru la eMAG pe site, ma uit ce au prin oferta; ma decid pentru un aparat, fac comanda (in noaptea de duminica spre luni). Zicea acolo ca livrare luni dupa ora 17… Bun, fac comanda. Luni nimic, comanda era inca in pregatire (sau cum ii zice). Marti dimineata la fel, nici o schimbare. Sun la dept Vanzari, dau de un nene, ii povestesc dracia, verifica; cica “o sa primiti comanda maine sau poimaine, nu stiu sigur”. Concluzia: am anulat-o si pe aia si mi-am luat aparatul la acelasi pret din Media Galaxy.
    – si acum una calda, dupa 2 reci: acum vreo luna comand de la eMAG mancare pentru pisici si un container de 4 litri pentru mancare. Primesc coletul, ajung acasa, il desfac; containerul nu avea maner. Le dau mail, astept ce astept si dupa aproape o luna (adica acum vreo 2 zile) primesc raspuns: ne cerem scuze, o sa va trimitem manerul saptamana viitoare prin curier si va oferim si un voucher de 10% pentru orice luati din categoria Petshop.

    Reply
  3. bogd13

    @ABS: Hai, ca de la UK te mai astepti. Dar eu unul am fost incredibil de placut surprins de cei din Hong Kong (de la care tot cumpar prin intermediul eBay).

    Am povesti cu un produs care mi-a fost trimis de 3 ori (gratis, si fara sa returnez produsul initial!), pentru ca cineva de la ei a gresit si mi-a trimis… alta culoare (!). Sau cu o umbrela foto trimisa de 2 ori pentru ca a fost distrusa la transport (din vina postei, nu a vanzatorului!)

    Reply
    1. ABS

      Si de la chinezii de pe eBay ma astept la asa ceva, pentru ca eBay-ul te arde destul de tare. Daca deschizi caz si dovedesti ca produsul nu a fost conform descrierii sau mai stiu eu ce, eBay-ul iti da banii inapoi si-l arde pe vanzator. In plus, un rating prost doare foarte tare…

  4. Mihai

    Exact acelasi lucru l-am patit si eu cu PcGarage, cu un kit de memorie Corsair 2x4GB al carui pret s-a dublat de la data achizitiei si pana la data intrarii sale in service. La fel, am cerut returnarea modulului functional dar mi-au comunicat ca nu se poate.
    Pe forumul mygarage.ro sunt cateva thread-uri despre “masura disproportionata”.
    Bogdan: succes la ANPC!

    Reply
  5. 0lister

    Dar daca PCGarage vand in loc de stickuri Kingston niste clone chinezesti? Mergi la ei le explica ca VID-ul si PID-ul stickului nu bate cu ce scrie Kingstone pe site si ei te intreaba dar ambal;ajul in stare originala il aveti? A pai e rupt ambalajl la un colt, plm nu mai putem face nimic.

    Am recomandat PCgarage la toti cunoscutii, le-am facut vanzari de peste 750.000 lei (noi) si s-au cacat pe ei pentru un stick de 80 lei .

    PCGarage a murit!

    Reply
  6. bogd13

    Pentru cei care nu au avut răbdare să citească toată povestea la mine: am înțeles și problema lor legată de creșterea prețului, și m-am oferit să suport din propriul buzunar creșterea de preț pentru modulul defect (deși nu am auzit de nici o lege care să îmi ceară asta).

    Dar chiar NU POT să accept să plătesc din nou pentru cele trei module care erau perfect funcționale!!

    Reply
  7. Octavian

    @bogd13

    Sa ne spui cum ai rezolvat. Desi hotii tot hoti sunt, ce returo metru , ce ajutor, ce relatie onesta cu clientii.

    bai cand esti panarama de magazin online, esti panarama pana la capat. Pai sa nu fii tu pcgarage magazin online care se distinge prin placerea de a-ti bate joc de clienti si de a face campanii inselatoare. Toate campaniile defasurate de pcgarge sunt doar hotii.

    Dupa profilul magazinului iti dai seama ca daca ajungi cu ceva la garantie iti iei la revedere de la produs sau te consideri mai norocos ca la 6/49 daca iti repara / inlocuieste produsul.

    Argument: pcgarage ofera prea multe porcarii (servicii) pe bani (ce ar trebui sa fie gratuite):

    – asamblare standard – hotie
    – testare produs – hotie
    – 4 variante de asamblare / ambalare – hotie
    – configurare tableta android – hotie
    – asistenta hardware server – hotie
    – montare componenta – hotie

    Din punctul de vedere al garantiei si returului recomand: Evomag si Emag.

    Restul pcgarage, pcfun, electrofun, shopit, cel.ro, dcshop etc. au serviciul de garantii pus pe hotii.

    Reply
    1. thequietdream

      in principiu de acord, doar cu doua exceptii:

      – testare produs: de ce e hotie? E un serviciu optional, dar care presupune deschiderea produsului inainte de livrare. Daca tu te razgandesti intre timp, ei raman cu un produs desigilat care mai poate fi vandut doar ca resigilat. E un risc luat pentru un serviciu facut clientului (asigurarea ca acel produs e functional out of the box). Poate pentru tine e inutil dar mie mi-a fost foarte util in cazul cumparatii unui laptop de gaming de cateva mii de lei. Da, am platit 35 de lei, dar acea unitate era stricata. Daca il luam si apoi il returnam, ramaneam cu banii blocati pana la 30 de zile (termenul de returnare) si nu e distractiv sa nu poti dispune de vreo 7000 de lei.
      – montare: tu cumperi o componenta si vrea sa o pui intr-un sistem existent. Daca nu stii sa o faci, nu mai bine platesti pe cineva sa o instaleze in siguranta? Sigur, poti chema un prieten, etc … dar nu vad de ce hotie?

  8. George

    Salut!

    Cred că este o mică neînțelegere aici, respectiv kit-ul este proprietatea clientului, nu a magazinului on-line să poată să dispună de ea cum vrea. Cred că se poate face o plângere la poliție pentru furt pe tema asta, nu?

    Succes cu ANPC, chiar sunt curios dacă o să se rezolve ceva cu gugzanii de-acolo!

    Reply
  9. colin

    li s-a urcat domnia la cap.
    am patit si eu cu ei mai multe faze mizerabile, urmand ca tot eu sa fiu cel ce plateste incompetenta lor.

    Reply
  10. xxxmagic

    …so , am comandat inainte de craciun de la ALTEX un suport de TV era redus la 150 ron de la 300 , o cafetiera vreo -230 ron si un prelungitor de curent cu 6 prize (65 ron ), ma suna curierul , iau pachetul si urc sus in ap. sa deshid coletul si am avut asa :

    – suportul de TV sigilat frumos toate chestile acolo , juma de kil de suruburi de toate natiile

    – prelungitorul simplu fara nici un fel de eticheta sau ambalaj , asezat pur si simplu in cutia mare , ok am zis da-l dreaq sa vedem daca functioneaza asta e importanta

    – iau cutia de la cafetiera ma uit la ea .. sigilata NU .. am zis la naiba … o deschid avea un polistiren deasupra si unul sub ea , atat fara nici un pliant , fara nici o urma de garantie … are vreo 5 butoane si ceas , cum draq o programez … am luat laptopul in brate si am descarcat de pe siteul producatorului manualul in lb RO … dar totusi unde e garantia ???

    dupa vreo 5-6 emailuri trimise la reclamatii la ei nu am primit nici un raspuns , am amenintat si cu opc si anpc, nimic frate pauza, apoi EU NU MAI CUMPAR DE LA IDIOTII AIA NICIODATA,

    aia de la Emag alti prapaditi , am cumparat un tel de 1700 ron si lam primit cu incarcator de UK si fara garantiea , am trimis 2 mailuri la care nu am primit raspuns si m-am enervat si am sunat la ei sa ii amenint ca ii dau in judecata si le fac reclamatie , 2 zile mai tarziu primisem garantia si un adaptor prin curier ,macar si-au reparat greseala spre deosebire de ALTEX

    Reply
  11. wtf

    Plm comentez si eu acum si sunt mirat ca sunt prosti care comanda (inca) de pe PC Gar(b)age.

    Bai distrusii astia au niste preturi infecte! batjocura! cat de prost sa fii sa comanzi de la ei, cand poti da o cautare pe site-uri de sortare a preturilor gen shopmania,price, compari etc, si gasesti acolo MULT mai ieftin fata de papagalii astia de PC garage. Astia sunt niste loseri. Wanna be newegg ceva de genul.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *