Poșta Română

posta-romana-200x140În ultimele 10-12 luni am avut două experiențe cu Poșta Română. Ambele traumatizante.

Prima a fost undeva prin vara anului trecut când aveam de ridicat un rahat cumpărat de pe ebay și venit de prin HK. În București ai un singur loc de unde ridici chestiile venite din afara EU. La celebrul Oficiu Poștal 3 București.

Când am intrat acolo erau vreo 30 de oameni care așteptau pe 3 cozi într-o căldură infernală. Stăteai la o coadă să lași buletinul (și stăteai ceva), după care așteptai să te strige ei când îți găseau coletul. Nu puteai să te răzgândești că buletinul tău era la ei deja. Momentul de intensitate maximă a fost când am văzut unul din angajații Poștei trântind pe jos și apoi târând un sac cu diverse colete. Priceless.

A doua experiență a fost azi. Vinerea trecută primim acasă un mandat pe care scria doar “voluminoasă” cu niște litere mari și frumoase. Pe formularul ăla mic de mandat sunt tipărite tipurile de chestii pe care le poți primi. Colet, recomandată, etc… Idioții de la poștă trebuie doar să le încercuiască cumva. La noi nu era încercuit nimic. Era doar o dungă trasă peste “colet”, nimic altceva. Dunga putea fi și delimitarea dintre numărul blocului și cel apartamentului, chestii scrise cu litere la fel de mari și frumoase deasupra.

Și mergem noi la Oficiul Poștal trecut pe bilețel. Două uși complet separate. La una Mesagerie, la a doua Oficiul Poștal normal. În ambele cozi destul de mari și asta cu aproximativ o oră înainte de ora de închidere.  Când ai un mandat pe care scrie “voluminoasă” cam care ar fi alegerea voastră ? Exact, am intrat în “mesagerie”. Unde ne “deservea” o singură doamnă, cam plină de draci și extrem de înceată. După minute lungi de așteptare în care doamna respectivă rezolva clienții din fața noastră cu viteza melcului am zis că poate ar fi o idee bună să o întreb dacă stăm la coada potrivită. Până să-mi fac eu curaj, și-a făcut altul și a întrebat-o ceva. Cred că dac-ar fi avut lasere în loc de ochi l-ar fi despicat pe ala în feliuțe subțiri-subțiri. O tanti de la coadă a avut de depus vreo 10 colețele. Inutil de spus că am crezut că ne apucă sărbătorile de Crăciun acolo.

O oră jumate mai târziu ajungem în fața (atenție, trecuse ora de închidere). La care tanti ne spune calmă că nu aici trebuia să venim cu aia, ci la ușa cealaltă, aici e doar cu colete (ambele “intrări” comunică între ele prin spate). Încerc să-i spun că pe mandat NU scrie ce paștele mă-sii este, noi nu am comandat nimic ca să așteptăm ceva de la Poștă și am mai și pierdut o oră jumătate la coadă. La care tanti ne întreabă de ce n-am venit s-o întrebăm pe ea și că-i vina noastră c-am stat o oră jumate, ea n-a stat degeaba în timpul ăsta. Eh, dacă până atunci mai eram calm, în momentul respectiv mi-a cam sărit țandara. Și i-am zis că ea, spre deosebire de mine, e plătită pentru ora aia și jumătate pe care-am petrecut-o împreună acolo. Eu NU.

Ieșim din mesagerie și încep să bat în geam la ușa cealaltă de unde tocmai ieșeau ultimele persoane. Acolo alte acrituri întrebându-mă de ce m-am dus la mesagerie când e CLAR că-i vorba de-o scrisoare voluminoasă. Adică eu trebuia să știu că “voluminoasă” înseamnă scrisoare și că dacă-i scrisoare trebuie musai luată de la intrarea asta. Deși văzusem cu ochii mei clienți care LĂSAU la mesagerie (la prima ușă la care fusesem) scrisori voluminoase.

Eh, la asta mai adăugați și procedurile alea mișto în care trebuie să pună coișpe ștampule pe diverse hârtii, să scoată un cearceaf la imprimantă MATRICEALĂ (pentru cititorii mai tineri, chestiile alea care bâzâie și imprimă pe foi de hârtie cu niște ace care lovesc o bandă îmbibată în tuș) și să completezi tot felul de hârtiuțe și vă faceți o idee cam în ce secol funcționează Poșta Română și de ce nu s-a înghesuit nimeni s-o cumpere la tentativa de privatizare.

Ah, sunteți curioși ce am primit prin Poștă ? Un rahat de catalog de la Bakker pe care factorul poștal nu a reușit să-l îndese în cutia de scrisori așa c-a scris pe el “cutie neconformă” și a lăsat în schimb mandat poștal ca să ne pierdem noi timpul pentru el.

Nu pot să vă spun și câtă muie și-au luat și ăia de la Bakker că au băgat în plicul cu pliantul și un căcat de carton din cauza căruia nu l-au îndoit cei de la Poștă. Și că, cu prima ocazie, o să aplic chestia ai mișto cu strânsul pliantelor publicitare și trimise în plicul de la Bakker pe banii lor. Și m-am hotărât să nu mai calc în veci prin Poștă. Există concurență. Și cred că ăștia nu vor privatiza Poșta decât pentru activele imobiliare. Pentru că nu prea văd ce-ar putea face cineva c-o adunătură de incompetente pierdute pe undeva prin anii ’80.

Apropos, nu vi se pare că sigla întoarsă ca în poza de mai sus seamănă cu un melc beat (așa, cu un pic de efort de imaginație) ?

10 Comments Poșta Română

  1. nashu_mare

    Ca sa stie oricine ar cauta vreo informatie pe aici si ar deduce ceva din textul tau (nu ca ai fi tu de vina sau ceva):

    Niciun oficiu postal nu e organizat ca altul. Toate sunt diferite. La unele, recomandatele de la ANAF se ridica de la ghiseul unde se trimit colete, la altele se ridica de acolo de unde se primesc recomandatele din HK. La unele oficii postale, cele doua ghisee sunt in aceeasi intrare, la altele, trebuie sa te duci in alta scara a blocului. Nu poti prevedea dinainte cu precizie unde iti ajunge coletul nici macar daca e international. Scrisorile, in cele mai multe cazuri, nici nu vor ajunge in tolba postasului. Recomandatele, la fel. Chiar daca stai la parter, psotasul iti va lasa in cutia postala doar un aviz care sa te oblige sa stai la coada. La coada, mai stau retardati care doresc sa isi plateasca factura la Vodafone desi magazinul oficial Vodafone e imediat langa oficiul postal.

    Reply
  2. ABS

    Marea problema a Postei Romane e ca nu e nimic standardizat, dupa cum zicea si nashu_mare.
    In ultima vreme eu primesc coletele din afara UE direct la posta de acasa, eventual cu o factura atasata pentru taxele vamale, daca e cazul.
    Am destul de mult de-a face cu ei, pentru ca iau tot felul de dracii de prin China de pe eBay. Ce ma enerveaza cel mai tare e lenea postasului: de multe ori m-am dus la posta ca stiam ca am colet de primit, dar nu primisem inca avizul, dar aveam tracking number si vazusem ca a ajuns deja la oficiul local.

    Reply
    1. bogd13

      @ABS: cum naiba ai facut sa-ti vina acasa, ca vreau si eu?! :)

      Problema lor (a vamii, de fapt) e ca nici batuti chinezii nu-ti scriu pe documentele de insotire altceva decat “2-3 USD, GIFT” :)) . Ca urmare, vama te obliga pe tine sa vii cu documentu’ de plata, ca sa demonstrezi cat a costat de fapt obiectu’.

      Si atunci… nu mai au cum sa calculeze taxele pana nu vii cu hartia, si te plimba pe drum… :|

    2. ABS

      Nu am facut nimic special, doar ca locuiesc in Ilfov, deci este alta vama.
      De cate ori am primit chestii din China si m-am dus la ei am platit doar cativa lei taxa de magazie, probabil. Nu vama. Mai nou, de cateva luni vine la posta de acasa, fara vreo taxa, nimic.
      Singura data cand am platit a fost cand am cumparat niste tricouri din SUA si au declarat suma reala. Mi-a ajuns coletul la posta de acasa, cu o factura pentru TVA atasata.
      Treaba asta cu coletele acasa e de cateva luni, deci daca nu ai mai primit in ultima vreme colete e posibil sa se fi intamplat si la tine si sa nu fi aflat :)

    3. nashu_mare

      Vin acasa si in Bucuresti. Asta de cand s-au disponibilizat aia care chiar se pricepeau la predat colete din extern. In Pantelimon era lux pe langa ce se gaseste acum in oficiile de cartier.

      Imediat dupa disponibilizarea Pantelimonoului m-au trimis pentru un colet din HK (care venise in Pantelimon dar am intarziat eu o zi si l-au mutat) tocmai in Tineretului. Acolo era chiar un vames din ala jmecker care s-a uitat pe eticheta si a intrebat “aici chiar aveti o jucarie de metal de 3$?” Raspuns, sicitirit, privind in gol: “nu stiu ce e inauntru, dumneavoastra aveti toate datele”. M-a lasat in pace.

  3. bogd13

    Doua precizari:

    1) Nu e un singur oficiu postal in Bucuresti. Din cate stiu eu e unul pe sector. Dar ideea ramane – tot trebuie sa ajungi la mama naibii si sa stai la cozi interminabile ca sa iei o nenorocire de 2 USD…

    2) Tu inca mai crezi ca factorul postal “nu a reusit” sa il indese in cutie???? :)) Idealistule! De fapt (dupa cum spunea si ABS) are omul o lene uneori… de nu se poate! Am avut avize lasate in cutia postala cu “destinatar lipsa domiciliu” desi statusem o zi intreaga acasa sa-l pandesc. Da’ n-a avut el chef sa urce un etaj.

    Pe de alta parte, am avut si pachete pierdute (TM). Intr-un caz, vorbesc cu chinezii, mi-l trimit din nou, ajunge, si incep sa-njur – nu incapuse pachetul pe gaura de la cutie, asa ca il lasase postasu’ atarnand din gaura pe dinafara. Desi, din nou, fusesem acasa in ziua respectiva. Nu m-am mai mirat ca disparuse primul pachet…

    Reply
  4. Gheo

    N-ai cu cine, dom’le. Se plang probabil in sinea lor ca nu prea pot lua spaga, ca deh, remuneratie mica, dupa cum spuneai.
    Da, parca seamana cu un melc turbo izbit de un par inclinat, retras apoi in cochilie, ca urmare a coliziunii frontale.
    Apropo, am devenit expert in editat documente din paypal, pentru o vama mica si jucausa.
    PS: Meeku, poti baga un font mai inchis la comentarii, pentru contrast mai bun?

    Reply
  5. Stefan

    Toata chestia cu primitul pachetelor de afara este o mare nebuloasa dezorganizata.

    Dupa ce am pierdut vreo 2 pachete de valoare care nu aveau tracking number, cumpar numai shipping cu inregistrare. Cativa euro in plus la fiecare comanda ca sa fiu sigur ca nu arunc banii dati pe geam atunci cand se intampla sa se piarda.

    Atunci cand apare pe tracking la site-ul postei ca a fost predat la factorul postal e parfum : merg dimineata la posta, bat in geam, postasul alocat zonei ma stie din vedere, imi paseaza plicul prin geam, semnez, dam buna-ziua si aia e.
    Daca l-am scapat pe postas dimineata, asta inseamna ca seara poate am sau n-am notificare in cutia postala si apoi trebuie sa merg la ghiseu.
    Daca n-am notificare, balena aia batrana care lucreaza la ghiseu ma tine minte ca am intrebat-o odata cand se pensioneaza si se misca destul de greu.
    Daca am notificare, am ramas doar cu statul la coada si papa.

    Dar, anumite pachete (mai mari, peste 2kg) cu tracking nu ajung direct la posta. Ajung ori la firme de curierat ori la un fel de serviciu de curierat detinut de posta romana (care inseamna ca o sa vina un Dorel cu pachetul la tine acasa cu o masinuta a postei si daca nu te gaseste, peste o zi sau 2 o sa ajung pachetul la oficiul postal din cartier). Si de acolo procedam ca mai sus.

    Apoi se adauga variatia destinatiei.
    Tot felul de pachete din diferite tari (Olanda, Belgia, Germania) ajung prin firme de curierat la destinatie. Problema este ca nu stii niciodata care firma de curierat o sa prelucreze pachetul tau : Cargus, DPD, DHL, Posta Romana express, poate fi oricare. Comand discuri de de cativa ani si inca nu i-am invatat pe de rost. Parca din Olanda veneau prin DPD. Germania poate veni la oricare.
    Ma uit pe tracking number si ma gandesc ca daca nu ajunge la posta, am mai pierdut cateva zile pana ajunge pachetul la mine. Daca nu se pierde.

    Doreii de la acele firme de curierat, desi au numarul de telefon scris pe pachet, nu suna sa confirme.
    Scuza principala este ca n-au credit. Nici macar de beep :
    – unul mi-a povestit la telefon, cand am aflat unde se afla pachetul a doua zi, ca a lasat notificarea in usa de la bloc (aia blocata de interfon); dupa ce am sunat eu sa aflu unde e pachetul, a mai durat o zi pana a venit cu pachetul;
    – altul mi-a lasat un ditai coletul la o vecina, pe motiv ca nu m-a gasit acasa. Vecina mi l-a dat peste cateva zile, dar daca nu avea chef, aia era : un pachet pierdut in neant pentru care se semnase de primire. Din nou, nici o notificare primita in cutia postala, sau in usa apartamentului.
    – un altul a zis ca nu poate sa schimbe adresa de destinatie a pachetului (vroiam redirect ca sa nu il astept pe om acasa pana in mijlocul zilei) pentru ca nu aia e adresa pachetului; “domnule, pachetul ala trebuie sa ajunga la mine, numele trecut pe pachet, care raspunde si la numarul de telefon trecut pe acelasi pachet, nu inteleg care este problema ca faceti un redirect la alta adresa” si am primit clasicul “nu ne lasa procedura”.

    Inteleg ca oamenii astia sunt platiti prost si n-au nici o motivatie sa faca un job de calitate (sau macar acceptabil, adica sa dea semne de intelegere si gandire).
    Dar si aia care sunt sefii lor si ar putea sa schimbe niste lucruri sunt la fel de dezinteresati.

    Reply
  6. Catutzi

    De cand si-au facut reorganizarea/concedierile din vara anului trecut, coletele din China imi ajung mereu la posta din cartier. Ma pot duce si fara aviz daca stiu tracking numberul. Singur dezavantaj e ca trebuie sa stau la o coada de 4-5 persoane cam o ora. Ca deh, unul isi ridica alocatia, altul somajul, altul pensia si inca unul plateste factura romtelecom.

    Reply
  7. mardum

    Povestea mea cu PR:

    7 martie – Comand de pe CG o placa video pentru fratele meu.
    Tipul imi spune ca unde sta el, curierul nu prea trece si ca poate sa mi-o trimita doar luni, sa imi ajunga marti.
    Ma convinge sa o trimita prin PR, ca e mai eftin si dureaza doar cu 1 zi mai mult decat prin curier. ETA miercuri, 12 martie.
    Accept.
    Miercuri, dupa amiaza ma duc la Oficiul Postal 56, dau buletinul si spun ca am un colet.
    Tipa era deja iritata, pentru ca inainte mea cu vreo 5 persoane cineva a avut tupeul sa ii reproseze ca a stat 30 de minute la coada ca sa fie trimisa in alta parte…

    -Nu aveti nici un colet. Cand l-a trimis?
    -Luni.
    -Aaaa, nu are cum sa ajunga atat de repede.
    -Pai cum la altii se poate, dar Posta nu poate?
    -Ce vreti sa spuneti?!?
    -Totul se misca greu la PR!
    -Nuuuu, cum puteti spune asa ceva!?!?!

    Intre timp apare o alta tipa, imi ia buletinul si se duce in partea cealalta (unde a trimis-o si pe tipa de mai devreme) sa verifice daca nu a ajuns acolo coletul meu.
    Dupa vreo 10 minute se intoarce.
    -Nu a venit nici un colet pentru dumneavoastra. Va las numarul de telefon sa ma sunati si verific.
    -Perfect, joi plec din Bucuresti si ma mai intorc peste 3 saptamani, posibil sa mai trec 1 zi saptamana viitoare.

    Joi dimineata sun.
    -Nu a venit, poate vine cu masina de 11.
    Nu ma panichez, o sa intarzii 2 ore cu plecarea. Tocmai bine, beau si eu cafeaua linistit.
    Sun la 11 si ceva.Nu a venit. Imi bag si scot. Ma resemnez.

    Plec din Bucuresti si ma intorc miercuri, 19 martie. Din nou la coada, dau buletinul si … surpriza!!
    A ajuns coletul.

    Ii spun tipei:
    -Incredibil!!1! A ajuns!!
    -De ce spuneti asta?!?
    -Pai dupa 10 zile nu imi vine sa cred ca a ajuns.
    -Coletul a ajuns din data de 12.
    -…cum adica?!?!??! In data de 12 am venit si mi-ati spus ca nu am nici un colet. In data de 13 am sunat de 2 ori si mi s-a spus acelasi lucru.. WTF?!? Cum explicati acest lucru?!?
    -Nu stiu…

    PLM…..

    Am uitat sa mentionez ca mi-au cerut numarul chitantei. Suna-l pe tip, cerei chitanta scanata.
    -Nu e bun numarul ala, e altul, in partea dreapta sus. Incepe cu plmxxx.
    -Aaaaa, gata, l-am gasit.
    -Ah, p0i e un colet untrackable…

    Posta Romana…..

    Reply

Leave a Reply to mardum Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *