Progresul

Cât stau ca pe ace să-mi vină jucăria cea nouă mai arunc din când câte-un ochi pe pozele de pe eMag și/sau mă mai uit odată prin lista de telefoane similare să mă asigur că am făcut alegerea corectă. Plus, regulat (adică din când în când :D), mă mai uit și pe gsmarena ca să văd ce opțiuni are, mai verific ce aplicații îmi transfer de pe vechiul meu PDA sau ce-aș putea să mai instalez pe el. Like a kid waiting for a candy.

Azi mi-a sărit în ochi HTC Touch HD 2. Nu, nu aspectul mi-a sărit în ochi ci un mic detaliu. Procesorul telefonului are 1000 Mhz. Acum nu știu câți dintre voi au o mică tresărire când aud chestia asta. Dar eu unul am avut primul calculator din viața mea (primul PC, nu punem și HC ’91) a avut un procesor la 66 Mhz (Intel, 486DX2). Cu un hdd de 60MB și cu 8 sau 16MB RAM (nu mai țin exact minte). Oricum, treaba asta se întâmpla undeva prin 1995-1996. În 1999 (adică acum 10 ani) cred că aveam un AMD K62 pe la 400Mhz. Memorie, habar n-am. Oricum, puțin.

Unde vreau să ajung ? Mi se pare fantastic ca în 10 ani să evolueze tehnologia atât de mult încât să am pe un dispozitiv care îmi încape lejer în palmă puterea de calcul existentă pe un calculator în 2001 (cam pe atunci a fost depășit pragul de 1ghz). Nici nu mai are sens să discutăm despre memorie, spațiu de stocare sau rezoluție (480×800 n-am depășit decât târziu, cu un monitor care suporta peste 640×480).

Dinamica în lumea IT este unul din motivele pentru care îmi place să lucrez în domeniul ăsta. Și sunt extrem de curios unde-o să fim peste 10 ani. Bine, chiar discutam mai ieri cu studenții de la CCNA1 că, deși tehnologia a avansat/avansează destul de rapid,  există câteva excepții în lumea IT în care progresul este extrem de lent. Și cel mai la îndemână exemplu este trecerea la IPv6. Apărut în 1998 și 10 ani mai târziu încă în stadiu incipient. Sau adoptarea 802.11n care a durat 2 ani, timp în care tehnologiile GSM au avut un salt fantastic.

Ahh, încep să mă simt bătrân…

4 Comments Progresul

  1. CristiG

    Man, cea mai mare problema pe care am identificat-o eu la telefonul asta este ca bateria nu prea te tine. Adica va cam trebui sa il incarci in fiecare seara. Eu am ales un E71 in detrimentul HTC pentru ca (ma) tine bateria cam 4-5 zile. Cu tot cu folosit GPS-ul cam odata pe zi, wireless-ul cam la fel si vorbit destul de mult. In rest cam exista paritate de feater-uri.

    Reply
  2. nexus

    1997 – K5 la 133 MHz.
    2007 – Fujitsu Siemens N560 la 625 MHz.

    Singurul lucru in comun – primul calculator avea monitor 14″ Siemens Nixdorf. Dar era mai bun decat rezolutia de pe PDA (800×600 :)) “imensa” diferenta…).

    Reply
  3. brosky

    era parca ceva axioma, teorie, etc.. ca puterea de procesare se dubleaza odata la x luni/ani. Posibil, si nu prea…

    eu personal am pierdut shirul hertzilor pe la P4-2000 parca.

    Imi aduc aminte, ca am inceput ca toata lumea, cu un z80, cu proc la 3.5Mhz, urmatorul fiind un Amiga500 la 7.09Mhz, cu toate ca diferenta intre scule ii de la cer la pamant… urmat apoi de un Amiga600, si binenteles, de un Amiga1200 la 16Mhz… Doamne, multe se mai puteau face la cei 7.09 Mhz.
    Vreti sa vedeti ce se putea face cu 7mhz, 512Kb ram ?

    Probabil din cauza “celor 7 ani de acasa”, ma oripilez cand vad un driver de 500MB !!! (Ati, HP, etc). Driver , totusi.

    Apoi, am fost corupt, si am trecut pe PC… normal.. 386 SX-33, 486 DX-50, etc…

    Acuma, ma credeti ca habar nu am ce calculator am acasa ? Laptop-ul de pe care scriu, stiu , ii un Inspiron 1501, T64@2Ghz… dar, calculatorul, habar nu am… ceva la 3ghz, cu tzashpe core-uri si alte kkturi. Irelevant, ca-i dau drumu doar cand imi downloadez ISO’uri pentru xbox360.

    La un telefon, singura necesitate a puterii mari de procesare o vad in aplicatiile GPS. Si, la urma urmei, ii un telefon.

    Nu o strutzocamila.

    Reply
  4. Programare Sociala

    Mă îndoiesc că aveai 8MB sau 16 MB pe un 486. Mai degrabă 2MB sau 4MB. 4MB cam era standardu’, și pe vremea aia ramu era scump în draci.

    Cât despre processing power, se cam compară mere cu portocale, că din ce am văzut un procesor x86 la 233MHz mătura pe jos cu până la vreo 12 procesoare ARM de 520MHz.

    Deci doar pentru că un procesor dintr-un PDA a ajuns la 1GHz nu însemnă că are “mușchii” mai mari decât un vechi 486.

    Reply

Leave a Reply to nexus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *