Taxe și impozite

Undeva pe la începutul anului m-a căutat și pe mine la ouă statul român și-a reieșit din calculele lor că aș avea de plătit vreo 400 de lei ca taxe și impozite. Având antecedente ( [1] & [2] ) cu ei am zis că într-o zi cu soare și cu două dimineți mă voi duce să dezbat acuratețea calculelor făcute de contabilii statului. Acea zi a fost astăzi.

Buuun. Înainte de “walk of fame” pe coridorul măreței instituții a statului care este ea “SPFPL – Centrul 2, Militari” (adicătelea “Serviciul public pentru finanțe publice locale” ), am zis c-ar fi bine să mă informez cât mai temeinic legat de ceea ce am de plată. Vorba ceea, un om informat este un om puternic. Și-am aflat de măreața, nemaipomenita, ultracool realizare a celor de la SPFPL Sector 6 :

Primul Infochiosc cu plata prin card , din Europa de Est, ce cuprinde solutii inovatoare pentru plata impozitelor si a taxelor locale pentru: masina, teren, parcare, amenzi.

De-a dreptul bulversat de-o asemenea minunăție tehnologică am zis să mă duc repejor să aflu de la respectiva minune ce am de plată înainte de-a prezenta argumentele verbale în fața celor de la taxe și impozite. Pentru cei care nu știți (și nici n-o să aflați de pe site-ul SPFPL că în afară de a se lăuda cu el nu scrie nimic de locația lui), mărețul infochioșc este în incinta Cora Lujerului.

La Infochioșc scanează buletinul persoanei în cauză și afișează lista completă a amenzilor, taxelor și impozitelor. Sunt aproape sigur că sistemul nu transmite nici o informație cum ar fi datele personale (cartea de identitate) printr-o sesiune securizată. De altfel cred că m-ar apuca durerile de cap dacă aș afla câte informații confidențiale sunt transmise necriptat pe internet de către instituțiile statului. Pentru sănătatea mea mentală ăsta a fost un moment în care-am făcut bine fiind ignorant.

Fiind informat acum de ceea ce aveam de plătit. Și anume o amenda de circulație plătită acum 2 ani, 2 amenzi RATB plătite acum 8 ani și impozitul pe mașină neplătit de 2 ani (:D ) am purces spre sediul SPFPL (chiar, citiți cu voce tare măcar odată articolul și sesizați cât de mult seamănă cu o înjurătură ceva “SPFPL”). Ajuns acolo, dau cu nasul de-o coadă de câteva zeci de persoane, contribuabili serioși veniți cu banu’ în buzunar să ajute statul român să ne construiască străzi, spitale, școli, să ne păzească de hoți, etc. Las rând la coadă și intru să mă interesez la informații legat de amenzile buclucașe. Sunt trimis la un birou din interior să discut cu un consultant (sau ce naiba or fi oamenii ăia acolo). Aici începe circul.

Dau frumos bună ziua, întind buletinul și spun că, pe lângă impozitul auto datorat statului român am și câteva amenzi care n-ar trebui să mai fie acolo. Nenea bagă rapid user/parolă ca să intre în sistem (și jur că le-aș fi putut ține minte dacă aș fi fost pe fază pentru că rămăsesem cu ochii căscați pe ecran când am văzut că se loga fără nici o jenă în fața mea și tasta parola de parcă conținea numai chirilice) și dă să-mi spună pe rând ce am de plată. I-o iau înainte spunându-i că amenda de circulație din 2008 a fost plătită chiar în seara în care am primit-o și-i întind forma printată a documentului semnat electronic care atesta faptul că am plătit-o. O ia, se uită lung la ea (la foaie), o întoarce pe dos (foaia), se uită la mine și întreabă “ce-i asta ?”. Eu îi răspund civilizat “este un fel de dovadă a faptului că amenda a fost plătită”. El: “unde ați plătit amenda ?” Eu: “pe ghiseul.ro, am plătit cu cardul iar dovada plății a fost un document pdf semnat electronic. Aceasta este versiunea tipărită și nu are nici o valoare așa”. S-a confruntat din priviri cu o tanti din spatele lui care i-a făcut semn că-i ok și zice “Bine, mă duc să fac o copie”. Eu, insist “știți, este semnat electronic, nu are nici o valoare printat”. El: “ah, nu contează, s-o avem aici”. Eu : “nu era mai ușor și mai sigur să primiți confirmarea plății de la instituția la care am plătit, în momentul în care am plătit ? Nu ar trebui să existe o bază de date comună cu informații legate de contribuabili ?” La asta sare și-o tanti care zice  “Nu e vina noastră, e vina lor că nu ne anunță”. Eu : “Păi așa cum vă anunță și că am de plată o amendă nu ar trebui să vă anunțe și când am plătit-o ? Și invers, când plătesc aici, n-ar trebui să afle și ei că am plătit aici ca să nu mai vină anul viitor, nu să vin în fiecare an cu teancul de chitanțe” (pregăteam terenul pentru amenzile RATB). Eu (că tocmai îi năucisem bine) : “haideți să vedem ce-i cu amenzile alea RATB”. Amenzile RATB sunt din 2000 și 2001. De fapt una singură că acum 5-6 ani când au plătit ai mei părinți au avut și procesul verbal printat. Îi spun lui nenea de la PC “iar astea sunt plătite chiar la dvs. aici, undeva prin 2004”. El “mai aveți chitanța ?” Eu : “Nu, dar va rog să verificați, nu am de gând să le plătesc de zece ori”. Taică-meu apărut și el în peisaj prin spatele meu, “În 2004 am radiat o mașină. Nu am putut să fac asta până când nu am achitat toate restanțele rămase, inclusiv amenzile RATB pentru cei doi băieți, așa că le-am mai plătit atunci odată deși le plătisem și prin 2002”. Depășit numeric nenea de la ghișeu bate în retragere “Vom verifica amanunțit și vă anunțăm telefonic”. Eu : “Acum pot să mă duc să-mi plătesc doar impozitul auto ?”. El : “Da”.

Și vine și bomboana de pe colivă. Mă întorc la el și-i spun : “știți, vă mai rog ceva.  Uitați-vă, am un frate care are aceeași adresă pe buletin. Are și el o amendă de circulație platită de mine la o zi diferență dupa ce-am platit-o pe cealaltă, tot pe ghiseul.ro, poftiți copia printată și puteți s-o pastrați, să nu mai faceți copie ca eu o am oricum în format electronic semnat digital acasă”.

If looks could kill…

Și-acum lăsând povestea tragi-comică, am câteva nedumeriri mari. Avem o idee (relativ bună) în care s-a băgat o grămadă de bani (mă refer la ghiseul.ro) și care este lăsată în paragină de 3 ani. De prin 2007-2008 nu s-a mai auzit nimic nou de site-ul ăla și nici nu pare să se mai audă nimic. Probabil cei care au lucrat la el (Kondiment/Softwin) mai așteaptă încă o căruță de bani pentru a implementa un nou feature cum ar fi plata cu cardul a unui amărât de impozit sau a extinderii proiectului la nivel național (da, funcționează doar pentru București din 2007). Mai avem o idee (tot relativ bună) în care pot să pun pariu că s-a băgat o altă mare grămadă de bani, infochioșcul din Cora. Și zău că sunt tare curios dacă informațiile pe care le primește/transmite infochioșcul ăla sunt securizate cumva. Experiența îmi spune că nu. Și dacă tot au făcut aceste două mărețe realizări (a se citi “tunuri”), în anul 2010, instituțiile statului în România nu sunt capabile să găsească un mod eficient de a schimba informații între ele. Nu zice nimeni că-i ușor, este nevoie de proceduri noi, de perioade de trecere, dar în final o evidență centralizată asigură o eficiență sporită. Pot să pun pariu că acum toată treaba se face cu adresă trimisă prin poștă, trecută pe la registratură, răspuns în termen de 30 de zile, drum de întoarcere tot prin poștă, primit răspuns. Bani cheltuiți degeaba, cooperativa munca-n zadar, oameni în plus, plătiți să plimbe hârtii.

[1] http://big.lazyadmin.ro/2009/03/05/birocratie-3/

[2] http://big.lazyadmin.ro/2009/06/17/informatizare/

5 Comments Taxe și impozite

  1. nexus

    Daca erai baiat de treaba, printai si tu cheia electronica sa poata verifica “ochiometric” potrivirea… =))

    Reply
  2. brosky

    la acel infochiosc, daca te prezinti imbracat in salopeta si cu un laptop, ce te opreste sa pui un wireless care sa transmita la un third party tot ce comunica…
    pentru ca, in primul rand, daca ai salopeta si laptop, sigur esti de la firma de service, pentru ca cine-i prost sa-si caute de lucru singur, sa se bage in seama :) social engineering :)

    Problema-i mult mai trista… ce sa faci cu acele copii de C.I ?

    Reply
  3. yoshi

    Si eu stau in militari (din pacate) dar n-am mai fost prin cora demult. Pai e normal ca chioscul ala electronic sa stea pe o prprietate privata (cum e cora)? Asta nu inseamna ca statul plateste chirie catre cei de la cora din banii nostri?! Si pentru ce.
    Am vazut un chiosc electronic prin Selgross Militari (deci tot pe domeniu privat), si cum m-am apropriat de el un nene a sarit sa ma lamureasca ca ce si cum… Banuiesc ca nenea ala era angajat al primariei s6 (wow!).
    Cat despre securizarea datelor, asta e nimic pe langa ilegalitatiile care le face Poteras pugilistu’ :P

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *