Țipete second hand

badboyAm stat mult în dubii dacă să scriu articolul ăsta sau nu. Nu de alta dar sunt la vârsta la care majoritatea prietenilor mei au copii și ar putea să nu le pice prea bine părerea unuia care a ales să nu facă asta cu viața lui. Oricum, nu se aplică tuturor ci doar celor care nu par să realizeze că progeniturile lor uneori creează disconfort altor persoane.

Dar să explic și contextul nițel. Am fost luni seară la un concert al celor de la “Fără Zahăr”, concert ținut în Cafe Deko. Apropos, frumos în Cafe Deko da’ au o selecție extrem de slabă și de beri și la haleală. Și în condițiile în care aveau eveniment, au lăsat servirea pe umerii unei singure fete, aia săraca de abia făcea față. Dacă mai aveau măcar una vindeau probabil dublu.

Revenind, concert “Fără Zahăr”. Public cu pretenții, fițe și figuri. Câțiva copii minori prin zonă (printre care și puștiul extrem de răzgâiat al lui Covei de la Țapinarii care în pauză s-a urcat pe scenă și s-a apucat să tragă de microfoane, începând să zbiere nițel când mă-sa a venit să-l ia de acolo). Majoritatea au fost ok. Excepție făcând 2 plozi care efectiv au urlat pe fundal toată seara (am vaga impresie că odorul lui Covei era unul dintre ei, nu pot să bag mâna în foc). Auzeam sunet spațial, în față doi moldoveni talentați cântând, în spate doi puradei de mitici urlând. Asta TOT concertul, fără prea multe excepții. Și brusc mi-am amintit de momentul precedent în care am participat la un concert Fără Zahăr, moment în care toți mârlanii fumau pe rupte în jur deși nu se putea respira așa că, fără să vreau, am făcut o paralelă.

Să se noteze totuși că sunt adeptul “regulii” că în viață ar trebui să fii liber să faci cam tot ce dorești atâta timp cât ceea ce faci tu nu deranjează pe altcineva. Adică să nu se înțeleagă greșit, nu sunt nici împotriva fumatului nici împotriva futaiului în scopuri reproductive. Nu de alta dar nici una nici alta nu sunt motive de laudă. Ambele sunt acțiuni care nu au nevoie de cine știe ce inteligență. Iar în momentul în care rezultatul acțiunilor tale mă afectează negativ, încep să am o problemă cu asta. Așa că aș vrea să-i rog pe toți hipsterii care țin să-și aducă odraslele în cluburi/baruri deși odraslele dau semne acute de plictiseală și poate nu e tocmai locul potrivit pentru ele, să priceapă că la fel cum fumatul în spațiul public nu este cool și au militat pentru asta, nici răcnetele odoarelor lor nu sunt cool și deranjează suficientă lume.

Cu alte cuvinte, la fel cum mă bucur acum că nu mai inspir fum de țigară second hand, aș vrea într-o bună zi să nu mai fiu ținta țipetelor second hand. E cool să angajezi și un baby-sitter pentru câteva ore când ai chef să te distrezi prin centru. Dacă nu-ți permiți dar totuși vrei neaparat să ieși în oraș poate că undeva, cândva, n-ai luat tocmai alegerea potrivită în viață. Nu sunt ceilalți vinovați pentru asta, nu trebuie pedepsiți.

1 Comments Țipete second hand

  1. Dan

    Eu sunt părinte de puștan de 4 ani și subscriu complet la ce ai zis mai sus. Nici eu nu sunt deloc de acord, și sincer nici nu ii înțeleg pe cei care vin cu copii după ei la evenimente, mai ales dacă știu ca o sa fie prea mult pentru copil (prea lung, prea plictisitor, prea neinteresant).
    Pe de o parte nu te poți distra nici tu ca părinte, pentru stai toată seara după ala micu. Pe de alta parte, dacă asta tinteai, nu o sa reușești sa ii insufli pasiunea pentru ceva care ție îți place pentru plansetele și țipetele alea mai degrabă sugerează ca puradelul o sa perceapă experienta drept ceva neplăcut și e posibil sa rămână cu adversie la tot ce a fost legat de evenimentul respectiv.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *