Pe undeva pe Facebook Dorin a pus mai ieri o postare (o aveți sub paragraful ăsta ) în care, după ce pune un colaj de-al lui “Blondu’ de la Timișoara” întreabă poporul cu ce-i mai prejos sus-numitu’ Blondu’ decât Cargo, Iris sau Smiley. Recunosc, eu unul am crezut inițial că trollează (Dorin, dacă îl puneai în locul blondului pe Nicu Paleru de exemplu, mi-ar fi fost mult mai greu să argumentez). Nici acum nu cred că vorbește serios, mai mult ațâță dezbaterea vis-a-vis de recunoașterea manelelor de către publicul larg.
Cum i-am răspuns pe ici pe colo în postare dar n-am apucat să argumentez pe larg (deși începusem la un moment dat dar m-am oprit după ce-am trecut de 3-4 paragrafe), am zis s-o fac aici. Că deh, mai bine să rămână scris pe aici decât să se piardă în hăurile Facebook-ului dacă tot mă chinui.
Mai întâi de toate să stabilim regulile jocului. Trecem din start peste argumentele subiective. Eu personal nu ascult manele, nici măcar nu mă număr printre cei care spun “nu îmi plac manelele da’ mai ascult pe la petreceri”. Nu, nu ascult absolut deloc în principal pentru că nu îmi place stilul în forma lui actuală. Ar putea să evolueze în ceva mai complex și atunci e posibil să fie pe gusturile mele. La fel cum nu mă pasionează nici dubstep, trance, turbofolk sau altele. Fiind deci conștient că pornesc influențat de preferințele mele muzicale actuale voi încerca să mă folosesc de argumente obiective. Pe de altă parte nici Iris, Cargo nu mai ascult (o făceam în tinerețe și o să fie un argument adus în discuție nițel mai târziu ăsta ) și nici pe Smiley. Prin urmare mă lasă rece toți cei din discuție dar cu toate astea nu prea sunt de acord cu Dorin.
Aș începe prin a compara versurile autorilor menționați mai sus. Poetul nostru bănățean folosește niște versuri fără o complexitate prea mare cu o rimă simplă, împerecheată. Nu sunt versuri cu vreun înțeles ascuns la care să te întrebi ce naiba a vrut poetul să spună cu :
De cand ai plecat multe s-au schimbat,
Dar eu tot nu te-am uitat,
Mi-ai lasat decat lacrimi care au curs,
Si intrebari fara raspuns.
Si yo! Am plecat de-acasa ieri
Nu stiu ce vrei sa-mi ceri
Dar spun : “No tengo dinero, no tengo dinero! ”
Stiu, si maine e la fel
Sufla vantu-n portofel
(Las-o ma!) No tengo dinero, no tengo dinero!
Banii zboara (x 4)
Am bani de dat
Am datorii la stat (x 8)
Alex :
E praf si-n seif si in stomac
Si nu am ce sa ma… (ba!) nanc
No tengo dinero, no tengo dinero!
Muzica pop are cel puțin un sound mai complex decât maneaua. Inspirațiile există și aici, bineînțeles. Marius Moga e un compozitor recunoscut pentru modul în care se inspiră în operele sale. De obicei câteva acorduri furate n-au omorât pe nimeni. Mai ales că la pop poți face lejer un melanj între stiluri și practic poți împrumuta de oriunde, inclusiv din manele dacă este cazul.
Partea amuzantă e că toată lumea aici e ferm convinsă că eu stau toată ziua să ascult manele și consider că sunt culminarea actului artistic în România. Când colo tot ce zic e că între niște rock cu versuri furate și oameni lipsiți de inspirație și o manea cântată cu poftă de viață sau cu suflet, prefer maneaua. Și că dacă am judeca cu aceeași măsură, maneaua ar putea foarte bine să facă parte din zona pop românească.
Zilele astea o manea latino-americană a devenit cel mai urmărit videoclip pe Youtube. Noi însă îi urâm atât de tare pe țigani că nici măcar nu vrem să auzim cuvântul „manea”.
Și din perspectiva asta cred c-aș putea să dau cea mai bună definiție personală a calității unui act artistic și anume potențialul de-a deveni un act artistic clasic. De a reuși să aducă consumatori și peste 10-20 de ani și nu cu un “one hit wonder” ci cu mai multe opere create.
Doar o precizare țin să fac, când ziceam că rezistă o noapte la nunți, făceam o referire că rezistă o noapte fără să fie linșați de spectatori că cântă prost. Altfel, ultimele concerte Iris și Cargo au fost absolut dezastruoase, singurul care chiar face performanță live (nu glumesc) e Smiley. Sigur, ce cântă Smiley nu necesită foarte multă voce, dar cu o voce simplă se poate cânta foarte mult și foarte bine, întrebarea e cât de entertaining e.
Altfel, sunt de acord cu tine în majoritatea ideilor pe care le susții. Ce mă interesează pe mine e să trecem peste capitolul în care aruncăm maneaua la gunoi instantaneu. Sincer, mi-aș fi dorit ca acum să văd zece DJ de dance românesc care să ia piese de la Denisa și să le remixeze, așa cum a făcut DJ-ul ăla polonez cu proiectul Inimă Sălbatică.