Generația de sacrificiu

Deși dezamăgit de dezbaterea de aseară o să încerc să fac un rezumat scurt al procesului prin care decid cu cine voi vota în turul 2.
Nu am votat cu Iohannis în primul tur. Am preferat-o pe Macovei și cred că Ponta s-ar fi temut teribil de o dezbatere între el și Macovei. Dar lucrăm cu materialul clientului. Asta avem în turul 2, asta votăm.
În primul rând voi lua în calcul prestațiile celor doi în funcțiile publice deținute. Ponta ca prim-ministru timp de 2 ani, Iohannis ca primar în Sibiu vreme de 14 ani (ales în 2000).
La fel cum nu poți compara munca de primar cu cea de președinte de țară nu o poți compara nici pe cea de prim-ministru. Mai ales în condițiile în care Ponta nu are o imagine prea bună prin țările civilizate. Modul în care cei doi s-au raportat la funcțiile avute până acum este mult mai relevant.
În al doilea rând mă voi gândi la echilibrul (și-așa fragil) dintre instituțiile statului. La ceea ce americanii numesc “checks and balances”. Cu Ponta președinte, PSD-ul câștigă puterea absolută în țară, la fel ca în 1990 și 2000. Opoziția este sublimă dar inexistentă. Perturbarea asta a echilibrului s-ar putea să ne coste destul de scump pe plan extern având în vedere contextul regional și pe plan intern având în vedere că justiția de abia a început să facă primii pași.
Este posibil ca Ponta doar să joace cartea pe mâna PSD-ului și apoi să scape de sfori. Este foarte posibil să nu vedem nici sforile din spatele lui Iohannis. Dar ceea ce-am văzut până acum ne poate ajuta să luăm o decizie pentru că nu prea ne mai permitem să riscăm.

În urmă cu vreo 20 de ani, la doar câțiva ani după revoluție, părinții mei discutau despre faptul că ei vor fi o generație de sacrificiu în țara asta.
20 de ani mai târziu mă văd nevoit să remarc faptul că generația lor a reușit cumva să paseze pe umerii noștri problema asta.

Leave a Reply

7 Comments

  1. Reader

    ?! atat?! pai si unde sunt argumentele. de ce noi (sigur facem parte din aceeasi generatie) suntem generatia de sacrificiu? Adica, stiu ca suntem, dar asta nu reseie din articol …

    • Radu

      Subiectul era argumentația legată de votul de duminică. Titlul articolului este doar o concluzie care credeam că nu mai are nevoie de argumente în condițiile în care generația mea este plecată într-o proporție destul de mare în alte țări.

  2. Cat de usor e sa te victimizezi. Sa iti plangi destinul, gen “asta e”. Apoi sa dai vina pe altii ca e din cauza lor.
    Cert e ca nu te obliga nimeni sa le inghiti propaganda, oricine ar fi respectivii, atat timp cat ai capul pe umeri. Chiar vrei sa gandeasca altii pentru tine?
    Sindromul tatucului reloaded.

    • Radu

      Cred că nu înțelegem același lucru prin “generație de sacrificiu”. Nu-mi plâng destinul, nu mă victimizez, nu înghit propaganda.
      Doar că noi în loc să fim cam pe unde-s Polonia, Cehia și alte țări foste comuniste acum, suntem cam în același loc în care eram și acum 20 de ani.
      Pentru că generația părinților mei n-a fost capabilă să înțeleagă că nu poți construi ceva fără să faci un efort. Efort pe care nu l-au făcut ei și pe care va trebui să-l facă generația mea acum. Dacă mai sunt suficient de mulți prin țară.

    • Radu

      Nici măcar asta. Întotdeauna mi-a plăcut să mă “cert” cu argumente cu ăia din “tabăra” opusă. Nu adopt tactica “eu sunt prea bun pentru voi” ci incerc să înțeleg modul lor de a gândi. Iar atunci când argumentele lor mi se par mie (că deh, există doza de subiectivism) puerile, încerc să le explic treaba asta.
      Dar munca asta a civilizării societății trebuia începută acum 25 de ani. La momentul actual, în afara de cei din generația mea sau chiar nițel mai tineri (și nici ăștia toți, ci doar ăia care-au mai apucat să scoată capul prin lume), nu există dorința de-a deveni mai civilizați. Primează în schimb dorința de-a primi cât mai ușor, pe principiul “ce dacă fură, să ne dea și nouă”, chestii.

  3. Eu cred ca peste tot e la fel, e in natura umana sa ai, sa dispui, adica sa “furi”. Recent am citit pe blogul lui Sorin Ovidiu Vantu ca statul nu inseamna decat un pachet de reguli (legi) dupa care ne desfasuram existenta la comun si nimic altceva. Inclin sa-i dau dreptate.
    Apropo de mana intinsa, ia incearca tu prin State sa pleci acasa cu o bucata de parapet luat de la autostrada, sa vezi ce intamplari bizare se pot intampla, din cauza soartei, bineinteles.

Next ArticleO mică analogie