Taxa auto

Ce mă amuză ăștia din Guvern care s-au hotărât să elimine taxa auto acu’ în prag de alegeri. Ce-i drept, pentru autoturismele noi Euro 4. Cică ca să încurajeze industria auto din România ca măsură anti-criză. Yeah right. 

Când industria auto din România o să fie capabilă să producă o mașină decentă la un preț competitiv atunci n-o sa aibă nevoie de eliminarea taxelor aberante. Până una alta ăia de la Dacia – Renault au abandonat un model de succes (Solenza) ca să bage pe piață Loganul. O mașină pe care oricât încerci s-o spoiești tot mașină românească e. Alea vândute acu’ 2-3 ani deja zdrăngăne din toate încheieturile și scot fum ca tractorul. Da’ na, e băgată pe gât ca euro 4 și e mândria industriei auto românești. 

Dilema mașinii noi de fabricație românească sau a celei second-hand adusă de-afară am avut-o și eu. În momentul în care, cu 6000€ în buzunar, am avut de ales între Loganul românesc și un VW Polo (fabricat în Valencia) n-am stat foarte mult pe gânduri. După un an de condus VW pot să zic că nici nu m-aș mai urca vreodată în Logan. Este o mașină superioară din toate punctele de vedere deși în momentul achiziției avea deja ~6 ani de funcționare. Și mai mult de-atât, este o mașină cu un motor care respectă normele euro 4 din 2001. 

Și nu e ăsta singurul exemplu. Idioții din guvern ar trebui să înțeleagă o treabă clară. Ä‚ia care vor să-și ia un hârb de BMW și să-l scârțâie pe roți o să-l ia indiferent de taxa de înmatriculare (asta dacă nu punem la socoteală și șpăgile date prin sistem). Dacă vrei să scapi de rablele din orașe apucă-te băi nene să folosești eficient sistemul de inspecții periodice. Fără șpăgi, fără scăpări. Care au probleme, scoate-le din circulație. Și uite așa ajuți și mediul și mai relaxezi și traficul.

Dar nu asta-i ideea. Ideea e să scoți banu’ pe taxe ca să ai de unde să plătești leafa ălora cu ceafa și obrazul gros care se lăfăie cu curu-n 3-4 gipane și cumpără odraslelor ultimile modele de mașini de fițe. 

Mdap, cred că asta o să fie primul an în care nu mă duc la vot. Dacă aș ști că votul alb ar transmite un mesaj care să fie clar înțeles de clasa politică, l-aș folosi. Da’ parcă nimic nu zice mai bine “ia mai sugeți voi pula !” decât un “ia mai sugeți voi pula !” scris cu cheia pe o mașină de parlamentar/ministru. 

 

8 Comments Taxa auto

  1. Dojo

    Adevarul este ca nici la 5000 de euro loganul cu totul pe el, nu l-as cumpara. Mai bine un vw cum zici tu, un audi sau chiar un opel, pentru ca astea sunt masini nu troace. Au nevoie de ceva mai mult decat scoaterea taxei auto sa vanda masinile astea, desi culmea este ca lumea cumpara. Inca nu am inteles de ce, cand la orice ora masina este slaba in comparatie cu altele la pret similar sau cu 2-3000 de euro mai mult iti iei ceva sensibil mai decent …

    La faza cu votul .. asa de bine voi dormi in ziua aia :D

    Reply
  2. KillMe

    Si dupa ce dai cu cheia pe masina aia, sa treci pe la circa financiara sa iti platesti impozitele ca sa poata parlamentarul sa isi repare zgarietura.

    Reply
  3. ipo

    Chestiunea cu Loganul, daca merita sau nu banii, e dubitabila. Sau e chestie de preferinte. Dar competitivitatea fabricii Dacia nu poate fi pusa la indoiala. Faptul ca au probleme acum nu are legatura cu asta. Ce, asta inseamna ca Opel, de exemplu (ca sa dau una nemtzeasca, cum place romanului) nu-i o uzina competitiva? Ca sunt in rahat pana la gat si acum sta sa treaca peste.

    Reply
  4. TheBride

    Meekuu, Loganul care scoate fum dupa 2-3 ani e ultra folosit si chinuit. Taica-miu are unul luat cam la 4-5 luni de cand l-au scos pe piata. Si nu e varf de gama:) Acum merge absolut decent, nu scoate fum cum zici tu, nu a avut nicio reparatie la el. I-a facut doar reviziile. Eu am un Opel Corsa si pot sa spun ca in depasiri imi place mai mult cum se misca Loganul decat Corsa mea. Intotdeauna e vorba de mai multi factori: motorul, soferul si timpul. Daca ai grija de o masina ea nu va scoate fum dupa 2-3 ani.

    Reply
  5. Meekuu

    Yeap, si taica-meu si-a luat un Logan MCV mai acum un an. Si la banii aia gasea un VW Touran (tot tip wagon cum ii place lui) de prin 2005.
    Corsa e mai instabila nitel ca are centrul de greutate cam sus pentru dimensiunile ei dar nici Loganul nu-i foarte bine echilibrat. Eu am fost nitel dezamagit cand am condus Loganul nou. Nu prea mi-a placut nici cum se misca si nici confortul din interior.
    E exact diferenta aia care exista in anii ’80 intre Dacii si Oltcit. Oltcit-ul reusea sa arate mai aranjat in interior si sa-ti dea un feeling mai de mașină adevărată nu de căruță.

    Reply

Leave a Reply to ipo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *