ahmedCând eram mic copil bunicii mei îmi povesteau de un loc minunat pe care l-au vizitat de mai multe ori dar care nu mai exista. Dar fusese un loc real, aveam fotagrafiile lor făcute acolo ca dovadă. Locul se numea Ada Kaleh și era o mică insulă (appx. 1-2 km² ) locuită de turci aflată pe undeva pe lângă Orșova, pe locul unde acum se întinde lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Pozele erau dintr-un bazar turcesc care părea plin de bunătăți iar oamenii din jur arătau ca desprinși din 1001 de nopți. Îmi și imaginam râuri de bragă, dulciuri turcești într-un loc care mirosea a halviță și a parfum.  Cei ~600 de locuitori fiind turci aveau evident o moschee pe insulă deși era teritoriu românesc.
Ceva mai târziu, vizitând moscheile din Constanța și Mangalia îmi aduceam aminte de poveștile bunicilor. Asociam moscheea cu delicatesele turcești nu cu bombele și teroriștii.

adakaleh
                 Teroriști la o cafea în bazar.

Printr-a 10-a de liceu soseau la noi în clasă doi elevi noi, frate și soră, ambii sirieni. Fata frumușică foc, cu o claie de păr creț în cap și niște ochi verzi, a devenit în scurt timp sex-simbolul clasei, băiatul s-a integrat rapid în grupul “golanilor” care mai fumau o țigară prin budă în pauze. Nu prea vorbeau română cum trebuie așa că i-am învățat rapid înjurăturile. Erau haioși amândoi când spuneau “pida măsii”. Cert e că i-am “adoptat” rapid și deși îi mai întrebam cum e pe la ei prin țară nu ne-am speriat vreun moment că o să ne pună vreo bombă prin ghiozdane.

Ce-i drept, asta se întâmpla cu ceva vreme înainte de 9/11. În vremea respectivă nu asociam termenul de teroriști decât cu revoluția din 1989 unde teroriștii erau niște umbre neștiute care-au omorât atunci oameni nevinovați. Nu i-aș fi asociat în veci cu cei doi colegi de clasă.

M-am tot gândit zilele astea cum de-am ajuns în ziua de azi să privim oamenii străini ca pe niște potențiali inamici în primul rând. Singurul răspuns pe care mi-l pot da este că în sfârșit terorismul și-a atins scopul. Și nu de unul singur ci cu ajutorul mass-media. Și dacă în țările din vestul civilizat încă mai există urme de umanitate, acolo încă mai au de lucrat, teroriștii și-au atins scopul în totalitate într-o țară în care nu au pus nici o bombă dar în care locuitorii sunt proști de bubuie deci compensează. Pentru că altfel nu-mi pot explica de ce românii, un popor care a trăit alături de minoritatea turcă atâta vreme începe brusc să aibă accese naționaliste și să protesteze într-un mod absolut odios la ideea de-a construi o moschee în București. Presupun că băieții ăia supărați pe construcția moscheii nu halesc niciodată shaorma, nu ?

La fel și în zilele astea când vorbim de criza refugiaților, românașii noștri sunt cei mai viteji dintre europeni deși nici măcar refugiații ăia nu prea vor să vină în țara asta sălbatică. De altfel de ce-ar veni, statul român oferă fix 3,6 lei pe zi pentru refugiați. Din ăia 25000 € cu care-a fost prins dom’ doctor Oprescu ca șpagă România ar putea să găzduiască la 3,6 lei pe zi vreo 1500 de refugiați timp de o lună.

Și deși refugiații nu se îngrămădesc să ne “cucerească”, deși n-au văzut picior de sirian prin bătătură, deși nimeni n-a atentat cu vreo bombă la viața lui, românașul nostru cel viteaz se răscoală. E futut sistematic în cur de-o clasă politică care fură în draci dar pe el îl deranjează refugiații sirieni. Votează la două mâini personaje precum Vanghelie, Ponta, Năstase, Blaga, Udrea dar respinge cu toată ființa lui niște necunoscuți care nu i-au făcut absolut nimic. A căror simplă vină este aia de-a exista și de a-și dori o viață mai bună, eventual undeva unde să nu moară.

Cât despre refugiații ajunși prin țările civilizate eu unul nu-mi fac griji. Sunt șanse mai mari să pună de un atentat ăia care sunt obișnuiți cu binele de acolo nu ăia care de abia au ajuns și vor vedea diferența dintre a dormi liniștit sau de a fi speriat pentru viața ta. Or fi diferențe culturale dar nimic nu estompează mai mult diferențele culturale decât urma de omenie pe care-o primesc în noua țară. Pe noi în schimb nu prea ne văd bine, după cum spuneam, cam începem să bubuim…