How about that ?

fabulaO știre tristă pentru fanii open-source a făcut zilele astea ocolul internețului. Da, mă refer la știrea legată de municipalitatea din Munchen care, după 10 ani de utilizat Linux, a decis să renunțe și să revină sub umbrela corporatistă.

Comentariile legate de știrea asta sunt împărțite. Pe de-o parte sunt cei care consideră că ăsta este rezultatul unui lobby agresiv făcut de Microsoft și că de fapt nu era nimic în neregulă cu Linux, pe de altă parte sunt cei capabili să vadă situația nițel mai obiectiv, fără implicare emoțională prea puternică.

Dacă-i cazul să mai explic cam cu ce mă ocup eu de obicei, cu mare plăcere. Am vreo 10-12 ani de când mă joc la nivel de servere cu Linuxul și vreo 8-9 de când predau cursuri (printre care și Linux-related). Și cu toate astea, spre amuzamentul cursanților mei, pe notebook-ul personal utilizez Windows. Am mai dat motive pe aici pe blog. Pur și simplu nu am alternative pentru toate aplicațiile pe care le utilizez pe Windows. Ăsta ar fi răspunsul rapid și simplu. Ăla mai complicat are mai multe aspecte. Și cam toate țin de modul haotic în care se dezvoltă lumea open-source.  De cele mai multe ori nu se clădește pe ceva existent ci pur și simplu se modifică radical ceva. Vezi Gnome-Shell/Unity, grub2 și multe, multe altele. E o lume total imprevizibilă, fragmentată și fără nici o coerență. Sunt exact ca-n fabula cu racul, broasca și știuca. Fiecare trage în direcția lui iar utilizatorii, și-așa puțini, sunt prinși la mijloc. Da, e mișto și cool ca student să susții Linux, să te gândești ce idee faină este un sistem de operare complet deschis. Câțiva ani mai târziu, când vezi că nu se schimbă nimic în bine, începi să-ți schimbi ușor punctul de vedere și să te gândești că un pic de coerență și un sistem un pic mai controlat nu ar fi o idee atât de rea.

Vreți și exemple ? Păi saltul cel mai mare la uzabilitate și popularitate în lumea Linux a fost făcut în perioada în care Ubuntu a început să fie o distribuție care funcționa fără prea multe chinuri pentru utilizatorul de rând. Și Shuttleworth a controlat și controlează în continuare modul în care se dezvoltă Ubuntu, chiar și atunci când ideile sunt proaste. Al doilea exemplu e Android. Este până la urmă distribuția Linux cea mai populară la ora actuală, fără discuție. Și totul datorită celor de la Google.

Îmi este suficient de clar că fără o entitate care să creeze o distribuție coerentă, Linuxul nu va avea șanse prea mari să capteze un procent prea mare de utilizatori.

Mă “certam” cu Alex mai devreme și-i dădeam ca exemplu (folosind datele de la w3schools.com ) faptul că în perioada în care Linux s-a învârtit pe la 3-4-5% utilizare, Vista a crescut de la 0 la 18% și-a scăzut la loc la 1%. Nu-i atât relevant cât amuzant.

Revenind la știrea cu Munchen-ul, eu unul cred ca adevărul e undeva pe la mijloc. Adică utilizatorii ăia numai mulțumiți nu erau iar Microsoft o fi prins o oportunitate. Altfel, la ora asta, tot orașul ăla ar fi folosit vesel-nevoie mare Linux la greu și i-ar fi durut în bască. Eventual exemplul pozitiv ar mai fi tras juma’ de Germanie după ei. Dar n-a fost cazul. Și eu unul îi înțeleg. Ba chiar, cum am mai zis pe aici, sunt chiar ușor îngrijorat având în vedere că Microsoft reușește să fută Windows-ul din ce în ce mai rău. Dar când alternativa dă de-atâția ani cu mucii în fasole, nu pot spune că viitorul e unul optimist.

Gata. Flame-war on. (Apropos, nu este ironic faptul că, pe lângă flame-war-ul clasic pe care-l poți stârni între utilizatorii Linux/Windows/MacOS poți lejer stârni și un flame-war doar între utilizatorii Linux spunând cuvinte cheie precum “Fedora suge” ?).

17 Comments How about that ?

  1. neagrigore

    Mie mi se pare mai degrabă o decizie politică, spre diferenţă de schimbarea de acum cîţiva ani, care a fost sprijinită de IT-ul primăriei. Torino vrea să treacă şi ei pe Open Source.

    Părerea mea de doi cenţi, eu cred că MS permite continuarea practicilor birocratice mai uşor, dacă ai folosi Linux, ai fi mai motivat să eficientizezi tot procesul şi te vei trezi că ai călcat pe bocanci multe birouri (doar o bănuială). Pentru că ei nu folosesc CRM-uri, ERP-uri etc. la nivelul primăriei, aici vorbim de OS şi Office.

    În plus, nu văd de ce ar putea convieţui, unele primării cu Linux şi altele cu MS, fiecare cu ce-i place.

    În cazul administraţiei, problema nu este tehnologia, ci procesele/birocraţia.

    Reply
  2. bogd

    N-a “decis” nimeni inca sa faca schimbarea. Au vanturat un pic numele MS prin fata ziaristilor ca sa vada cine si daca se agita :))

    Reply
  3. kalm-man

    Linuxul seamana prea mult cu biblicul Moise care si-a cautat drumul in desert vreo 40 ani :( singura mea speranta ca si povestea asta va avea un final fericit, ceea ce e f. indoielnic.

    Ca exercitiu de imaginatie sa visam unde ar fi linux daca tot efortul cu care se dezvolta diferite distributii ar fi concentrat intr-o singura directie, pe distrowatch nu am gasit numarul total listat dar e de speriat cate sunt.

    Reply
    1. kalm-man

      Un om e usor de cumparat, europarlamentarul roman se vinde cu 12000E bucata vezi cazul Severin :) ca asta mai e buba linux, nu are bani seriosi in spate si cum majoritatea lumii e coruptibil e nasol.

  4. Alex

    Mi-am pus si eu Debian pe laptop, dupa ce m-am chinuit sa fac sa mearga Packet Tracer-ul, nu mai vorbim de bateria care mi se ducea in 2 ore am revenit la Win7.

    BTW, doar mie mi se pare ca versiunile noi de Linux sunt mai bloated, ingrasate ? La cursurile Linux foloseam CentOS 6.4, am decis sa pun Centos 7 intr-un VM. Cu un FF deschis 1 tab folosea 1.2GB si CPU era la 20-30% fiindca plm. Deci da. Viitorul nu suna bine.

    Reply
    1. Licaon_Kter

      Cool story bro, tot apari si zici de PacketTracer ( care mere fain pe Debian BTW). CentOS 7 e ALTCEVA (systemd & co.) fata de 6.4/6.5, si e ceva inca destul de instabil la release 1. SI ce soft de VM? VirtualBox?

      Dar asa e boy, CentOS7 suge deci Linux suge! am zis

  5. jules

    Mda, inca suspin dupa Slackware care tuma a disparut de pe laptop din motiv de nevazut placa wifi broadcom.
    Si da Slack rules. Suse ce mai era interesant pe vremuri.

    Cred ca o sa revin la in WM simplu si gata.

    Reply
    1. naim

      Ce broadcom vere? Eu scriu de pe un slack 12.1 cu broadcom 4312 si mere si cu b43 si cu ndiswrapper si cu driverul de la ei.

      @Alex: nu stiu prea multe despre Debian dar daca am reusit sa fac slack-ul sa suga mai putina baterie decat win7 cred ca se poate si la Deb… (baterie veche, din 2006, pe win7 tine fix 8 minute si ceva secunde/ pe slack tine vreo 25 de minute).

  6. Alex

    Licaon_Kter: Bro, invata sa citesti intai. N-am zis ca suge, nu-mi pune cuvinte-n gura, dar din punct de vedere practicabilitate si utilizabilitate nu e acolo. Am stat 1-2 ore sa fac sa mearga PT (fiind unul dintre aplicatiile ce aveam nevoie), si nu a mers pur si simplu. Si chiar daca mergea nu as fi tinut Debian pe laptop din cauza ca futea bateria grav.

    Ok, nu-ti mai zic de Packet Tracer, hai sa vorbim despre ceva ce nu folosesc si nici n-am nevoie ?

    Reply
    1. Licaon_Kter

      “BTW, doar mie mi se pare ca versiunile noi de Linux sunt mai bloated,” si “din punct de vedere practicabilitate si utilizabilitate nu e acolo.”

      De ce?

      “(parafrazez) Pentru ca fix doar ceva ce folosesc si am nevoie (PT) nu mi-a mers mie odata pe Debian, ah si bateria tine mult mai putin”

      Am citit gresit? Eu am inteles ca zici ca Linux suge la general bazandu-te doar pe experienta ta cu 2 puncte de referinta. Pentru ca ce altceva as intelege daca la postul lui Radu despre Linux la general iti oferi parerea (DIN NOU, ca zic ca te-am mai vazut pe aici parca fix cu aceeasi replica PT/baterie) despre Linux in general din vasta ta experienta.

      SI nu’s fan nimic, stai chill, fiecare scop cu o scula, Windows/Linux/ce e mai bun.

    1. Radu

      Hehehe, curve bătrâne ăștia. Dar eu tot sunt de părere că mai mult își dau cu tesla-n ouă singuri.

Leave a Reply to gupi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *