Având o săptămână mai plină n-am apucat să vă scriu cum s-a încheiat povestea precedentă.

A doua zi în jurul orei 11:30 observ mai multe apeluri pierdute pe mobil de la un număr de Telekom (Cosmote). Eu plecasem ceva mai devreme de acasă pe la o vulcanizare din zonă. Mă sună din nou, răspund, era un reprezentant de-al lor venit să-mi verifice/rezolve problema. Ce-i drept, imediat după ce am scris articolul precedent, le-am răspuns și le-am dat codul de client. Că deh, n-am vrut să se extenueze ei și să-l coreleze cu mail-ul din baza de date. Dar nu am primit nici un telefon și nici un semn cum că ar veni cineva. Vorbim până la urmă de ora 11:30/12 în timpul unei zile normale de lucru (vineri).

Îi spun omului că nu-s acasă, că habar n-aveam că vine cineva și că mă voi întoarce peste aproximativ o oră. Rămâne să mă sune mai târziu dacă mai trece prin zonă. Ajung acasă și pe la ora 2-3 mă sună o doamnă/domnișoară de la PR și mă întreabă dac-am fost contactat de cei de la suport și dacă mi-a fost rezolvată problema. Îi povestesc rapid că nu, din cauză că nu aveam habar că va ajunge cineva în ziua respectivă dar că omul lor a promis că mă va suna atunci când se întoarce prin zonă.

Pe la 4 ajunge și nenea de la suport care se apucă să-mi înlocuiască prin casă firul vechi telefonic ( lipit cu bandă izolatoare în vreo 2 locuri ). Ca să descopere ulterior că nu ăla era problema principală ci o legătură pe scară între o cutie de-a lor de pe la etajul 5 și parter. O rezolvă si pe aia și vreo 2 ore mai târziu aveam internet funcțional.

Concluzia e că se poate. Însă problema mea principală (și am insistat pe tema asta pe aici pe blog) este că se poate DOAR atunci când faci scandal. Pentru că eu am așteptat 4 zile fără să primesc nici măcar un semn de la ei și DOAR în momentul în care am făcut nițică gălăgie în public au început să se miște.

Ori mie nu-mi place sistemul ăsta. Nu mă duc și cerșesc favoruri doar pentru că am un blog pe care scriu din când în când. Nu vreau să-mi schimb becurile din casă fără bon. Doar mă aștept să funcționeze un sistem de suport nediscriminatoriu. Rahatul ăla de sesizare depus de mine să fie băgat în seamă. Cât de complicat era pentru un departament de suport să-mi răspundă pe sesizare și să mă întrebe la câteva ore, nu după 4 zile și după ce-am comentat pe net, contul de client. Că se pare c-a fost oricum greu să-l coreleze c-o adresă de mail. Nu de alta da’ mă îndoiesc sincer că mai există alt client cu aceeași adresă de mail și cu serviciile de IPTV/internet/telefonie activate.

Mdap, dacă ar funcționa n-aș mai avea motive să scriu articole pe tonul ăsta da’ măcar o să fiu mai calm.