Mărturisesc cu durere în suflet că nu sunt un bun român. Da, ce-i drept, plătesc taxele la zi, muncesc, nu fur, îmi fac conștiincios datoria de cetățean de fiecare dată când am ocazia, nu dau șpagă nici măcar când poliția îmi ia carnetul, îi ajut pe cei care au nevoie de ajutor.

Dar astea-s chestii total irelevante. Nu am nici o șansă să ajung vreodată președintele țării că nu astea-s chestiile cele mai importante. Le bifez în mod negativ pe toate cele importante. Sunt ateu, trăiesc “în concubinaj” de vreo 15 ani fără nici un gând de-a rezolva problema și nu am și nici nu-mi doresc copii. Chestii care mă transformă, conform idioților vremii, într-un paria social.

Ia mai sugeți-mă !