Airport security

De obicei când plec cu avionul încerc să-mi iau ca bagaj de mână un rucsac de laptop cât mai încăpător. Să intre în el și o geacă ceva la nevoie și alte chestiuni. Rucsacul pe care-l purtam eu zilnic prin București era un rucsac și pentru aparat foto ( Kata DR-467 ). Așa că am… Continue reading

La școală cu drujba

Trebuie să recunosc că avem o țară fascinantă. După omul care lustruia bila în Sinaia am avut ieri dimineață ocazia să văd într-un sat pe undeva între Reghin și Târgu-Mureș un puști de până în 10-12 ani mergând pe stradă cu un ghiozdan în spate, împreună cu un alt coleg și fluturând voios în aer… Continue reading

Cum să fuți un bar

Scriam acum vreo 2 luni (adică prin octombrie) următoarea chestiune la finalul unui articol despre alcoolul consumat într-un scurt team-building în Brașov : “Ca să pot face față acestui fapt mă consolez cu gândul că la cât alcool am consumat în orașul ăla măcar am contribuit și eu la bunăstarea lui. Așa, măcar 10m de… Continue reading

Botanică

Pe balconul nostru încins de soare de la etajul 7 avem o serie de plante care abia își duc traiul în seceta în care le lăsăm. Pentru că nah, suntem niște stăpâni neglijenți care uită să-și ude florile. Ei, în ciuda acestui fapt majoritatea se încăpățânează și nu se usucă. Însă cel mai rezistent dintre… Continue reading

Antivirus

Se apropie vertiginos ziua în care îmi expiră licența de Kaspersky Internet Security. Și având în vedere anumite considerente geopolitice parcă, parcă n-aș mai lua Kaspersky. Însă îmi aduc aminte ce am pățit ultima oară când am vrut să încerc altceva (Bitdefender) și am sfârșit prin a-mi băga picioarele în ~100 de zile de licență… Continue reading

Valea Prahovei

În urmă cu aproximativ 14 ani eram încă unul din bucureștenii care-și făcea vacanța printr-una din stațiunile de pe Valea Prahovei. În ultima vacanță făcută atunci am fost împreună cu actuala colegă de apartament și cu Paul, fost coleg de facultate, (împreună cu prietena lui de atunci) la Sinaia. Fiind încă studenți pe vremea respectivă… Continue reading

Reconversie profesională

Una din frustrările cele mai mari ale mele ca IT-ist este aia legată de clienții/șefii care, atunci când toate serviciile merg ok, încep să te întrebe pentru ce-ți mai dau bani. Sau eventual chiar nu-ți mai dau deloc. Și pentru că pe ăștia nu ai cum să-i aduci în zilele noastre din punct de vedere… Continue reading

Artă

Din categoria “hai să pictăm o dungă albă pe fond albastru și s-o vindem” vă prezint pozele de mai jos. E una din formațiile alea de hipsterei care-au apărut acum prin România. Îi cheamă “Tolouse Lautrec” și au următoarea descriere pe Facebook : Les ToulouseLautrecs descind din familii aristocrate. Ei au copilarit pe pajisti verzi… Continue reading

Film cu ingineri

Zilele trecute am văzut The Boxtrolls,  o animație de tipul stop-motion produsă de Laika (cei care-au făcut și Coraline) după o carte (Here be monsters !) de Alan Snow. Simpatică animația și haioasă (discuțiile dintre Mr. Pickles si Mr. Trout sunt delicioase) dar pe undeva pe la jumătatea ei am avut o revelație. Animația asta… Continue reading

Un apel către societate

Vă rog, vă implor să vă rupeți 10 minute din munca voastră de roboței triști ai societății capitaliste și să ascultați apelul disperat al unui om care încearcă să schimbe în bine societatea în care trăim. Omul a început temeinic cu o fundație deschisă cu bani împrumutați. Dar poate voi îl cunoașteți mai bine din… Continue reading

Live at Poplaca

O să închei mica serie de povestiri de prin ardeal cu un alt moment fascinant. Duminică seara (pe 30 noiembrie), ProTV a difuzat Pompeii. La care m-am uitat mai pe sărite în timp ce îmi înecam amarul într-o bere după momentul cu marșarierul de la mașină. A doua zi dimineață, după ce-am reparat junghiu’ la… Continue reading